Cei care au pierdut sunt in realitate actionarii majoritari ai companiilor listate, in cea mai mare parte companii straine, care au investit in Romania pentru a face multi bani - si majoritatea au si facut. In aceeasi situatie sunt fondurile de investitii (si ele preponderent straine) care au pariat in ultimii ani pe actiuni romanesti, si cele cateva mii de investitori romani care si-au investit economiile sau surplusul de venit pe Bursa, sperand sa obtina castiguri mai mari decat la banca sau sa se imbogateasca peste noapte.

De ce ar interesa pe cineva sau i-ar parea rau ca sunt cativa care au pierdut pe Bursa? In fond, romanii au alte probleme, mai importante: nu le mai cresc salariile (ba unora chiar au inceput sa le scada), in fiecare sector de activitate se anunta sute sau mii de concedieri, nu mai pot lua credit de la banca, preturile alimentelor sau chiriile cresc continuu, semnele recesiunii se instaleaza tot mai adanc.

Romanii in ansamblu saracesc, la fel cum fac si britanicii, nemtii sau americanii - asa ca de ce ar mai interesa pe cineva ca unii (si nici macar foarte multi) saracesc pe Bursa? Realitatea nu e insa atat de simplista. Ceea ce se intampla acum pe Bursa de la Bucuresti si pe toate bursele lumii are o mare legatura cu fenomenul de saracire pe care il simte de un an si jumatate cea mai mare parte a populatiei Globului. In final, banii care s-au evaporat de pe pietele de capital sau de pe pietele imobiliare au disparut din buzunarele tuturor. Pietele de capital nu mai reprezinta de mult doar un barometru al economiilor lumii, ci o parte importanta a acestora, iar prabusirea lor are o contributie majora la recesiunea mondiala, la fel cum cresterea spectaculoasa de dupa 2000 a contribuit semnificativ la avantul economiei mondiale pana in 2007.

Revenind la statistici, la nivel mondial, pietele de capital au pierdut anul trecut 28.250 de miliarde de dolari din capitalizare, adica 4.100 de dolari pentru fiecare cetatean al planetei. Capitalizarea totala a burselor lumii era la sfarsitul lui 2008 de 32.850 de miliarde de dolari, fata de 60.830 de miliarde de dolari la finele lui 2007, conform Federatiei Mondiale a Burselor de Valori (World Federation of Exchanges - WFE). Ca termen de comparatie, PIB-ul total mondial a fost in 2007 de circa 54.347 de miliarde de dolari, conform datelor Bancii Mondiale; altfel spus, pierderile de pe pietele de capital din 2008 reprezinta jumatate din bogatia produsa la nivel global intr-un an.

Probabil ca in acest moment, nici cei mai straluciti ganditori nu pot spune care va fi impactul real al acestor pierderi asupra economiei mondiale, pentru simplul motiv ca lumea nu s-a mai confruntat pana acum cu evenimente de o asemenea magnitudine. De aceea, planurile de salvare lansate de autoritatile financiare si guvernamentale din lume nu reusesc sa linisteasca, pentru ca nimeni nu stie cu adevarat cati bani trebuie pompati in economie pentru a opri caderea acesteia sau daca exista banii necesari. Autoritatile din Statele Unite ale Americii, care au anuntat pana acum cele mai mari planuri de salvare economica, au alocat aproape 1.600 de miliarde de dolari pentru salvarea bancilor si stimularea economiei.

Asta in conditiile in care bursele americane au pierdut anul trecut 8.000 de miliarde de dolari din capitalizare. Asadar, planurile de ajutorare a economiei acopera doar 20% din scaderea capitalizarii companiilor americane, care s-a transformat in pierderi pentru banci, fonduri de investitii, fonduri de pensii sau mici investitori. La randul lor, aceste pierderi au blocat creditarea, au dus la reducerea consumului, care a condus mai departe la scaderea productiei si, in cele din urma, la concedieri.

Sunt in aceste conditii de ajuns 1.600 de miliarde de dolari pentru a debloca situatia? In fond, statul poate ajuta doar bancile sau companiile, nu si pe micii investitori. Un investitor american care avea 10.000 de actiuni Citigroup in 2007 le putea vinde atunci cu 50 de dolari, iar cu cei 500.000 de dolari incasati isi putea cumpara o casa in Florida si o masina americana, stimuland astfel piata imobiliara si vanzarile de masini ale Ford, de exemplu. Daca acelasi investitor a decis insa sa pastreze actiunile, el ar mai lua acum doar 20.000 de dolari (pretul unei actiuni Citigroup era vineri de 2 dolari), bani care cu siguranta nu mai ajung pentru casa si poate nici pentru un SUV. A riscat si a pierdut, insa pe langa el au pierdut si pietele unde si-ar fi putut cheltui banii, care au ramas fara un client.

Exemple similare exista si pe piata romaneasca, unde cei care au pierdut din scaderea Bursei sunt in realitate mult mai multi decat cei cateva mii de investitori activi inregistrati in statistici. Cresterea puternica a Bursei de la Bucuresti in perioada 2000-2007 a “imbogatit” cateva sute de mii de romani care au primit cupoane in cadrul Programului de Privatizare in Masa (PPM) derulat de guvernul Vacaroiu in anii ’90. Multi dintre ei au ales sa-si subscrie cupoanele la SIF-uri, primind in schimb cate 1.000 de titluri. Actiunile SIF au crescut de circa 90 de ori de la lansare pana la mijlocul lui 2007, cand un “cuponar” ajunsese sa-si poata vinde cele 1.000 de actiuni detinute la SIF Oltenia (SIF5), de exemplu, cu 4.500 de lei (1.400 de euro).

Acesti bani puteau fi folositi pentru achizitia de electrocasnice, pentru plata avansului la cumpararea unui automobil sau pentru un concediu la mare. In fiecare luna din 2007 erau peste 100.000 de cuponari care isi vindeau actiunile, iar dinspre ei se indreptau cateva zeci de milioane de euro lunar spre piata de electrocasnice, industria auto sau spre agentiile de turism si supermarketuri. In prezent, putini mai sunt cei care isi vand actiunile, dupa ce SIF-urile au scazut de aproape 10 ori, iar 1.000 de actiuni SIF Oltenia mai valoreaza doar 360 de lei (85 de euro). Circa 8 milioane de romani au primit la inceputul anilor ’90 cupoane, iar dintre acestia, aproximativ 2,5 milioane au subscris la SIF-uri. Si ei se numara printre perdantii din ultimii doi ani ai caderii Bursei, chiar daca multi nu o stiu.

Declinul Bursei loveste deopotriva si in companii, care au ramas fara o sursa avantajoasa de finantare exact atunci cand aveau mai mare nevoie de ea. In perioada 2005-2007 zeci de companii au strans milioane de euro de pe Bursa prin majorari de capital, bani pe care i-au folosit pentru investitii, care au creat locuri de munca si valoare adaugata in economie. In prezent, companiile se confrunta cu tot mai multe dificultati in finantare, dat fiind ca bancile sunt mai zgarcite in acordarea de credite, iar in aceste conditii, pentru multe dintre ele solutia este sa reduca numarul de angajati sau salariile. Pe masura ce rolul pietei de capital in economie a crescut, si riscul ca miscarile ei sa genereze dezechilibre in economia reala s-a amplificat.

Cum insa evolutia pietei de capital nu poate fi controlata, nici riscurile nu pot fi tinute sub control, iar criza financiara si economica din prezent arata cel mai bine care sunt pericolele atunci cand piata de capital scapa de sub control. Din acest punct de vedere, gradul redus de dezvoltare a pietei de capital romanesti poate reprezenta un avantaj in contextul actual. Ce s-ar fi intamplat daca in loc de cateva mii ar fi fost cateva sute de mii de investitori activi pe Bursa?