Ce mai pot cumpara investitorii de la Radu Georgescu

Autor: Seceleanu Postat la 29 iulie 2011 77 afişări

Listarea Avangate in Statele Unite nu mai devreme de 2014 si discutiile privind soarta unei tehnologii cloud inventate de o alta firma din grup sunt acum in topul listei de prioritati a lui Radu Georgescu. Cele despre care antreprenorul a acceptat sa vorbeasca.

Un document publicat recent in Monitorul oficial de una dintre companiile din grupul lui Radu Georgescu, Gecad Technologies, aducea in prim plan o situatie cu care antreprenorul deja nu mai surprinde: o tehnologie dezvoltata de softistii din echipa lui ar putea fi achizitionata de o companie IT internationala. Neobisnuit este totusi faptul ca informatia a iesit pe piata inainte ca Gecad sa semneze contractul, sa incaseze banii si sa mediteze o luna sau doua despre cum ar suna cel mai bine comunicatul de presa care sa anunte tranzactia. "E o scapare", admite Georgescu.

Cum grupul Gecad are deja in spate tranzactii cu nume ca Microsoft, Cisco sau Naspers, informatia despre lansarea unor noi negocieri de vanzare nu mai trezeste atatea emotii cat mai degraba intrebarea - ce tehnologie e scoasa la vanzare acum? "O parte din codul si tehnologia aferente solutiei de server de e-mail Axigen a fost rafinata si dezvoltata pentru a servi drept baza unui nou proiect «Phoenix S3», care a fost conceput pentru a fi vândut de catre societate unui potential investitor strategic tert", suna descrierea seaca din Monitorul Oficial.

Radu Georgescu vine cu detalii, contextualizeaza si explica in cateva cuvinte care e locul Phoenix pe piata. In lume este un interes enorm pentru tehnologii cloud, dupa cum spune antreprenorul roman al carui nume are rezonante internationale de cand a vandut o tehnologie antivirus catre Microsoft in 2003. In acest moment, lider pe servicii cloud este compania americana Amazon, iar ceea ce a dezvoltat Gecad se poate dovedi competitorul numarului unu mondial pe servicii web. "Phoenix poate deveni competitia Amazon pe servicii web de stocare", puncteaza Georgescu.

Dincolo de explicatiile tehnice, ceea ce ar trebui sa inteleaga o persoana non IT despre Phoenix este faptul ca este o tehnologie deja existenta, aflata in productie, cu zeci de milioane de utilizatori si bazata pe unul dintre cele mai fierbinti concepte din industria mondiala IT, cloudul - sistemul care le permite companiilor sa acceseze de la distanta, prin internet, diferite servicii si aplicatii care nu mai sunt instalate local, ci in centre de date specializate. "Am un server de mail, Axigen, care este in productie de patru cinci ani, si care face exact ce face serviciul de stocare al Amazon. In acest moment Phoenix nu este un produs pe tabla de proiectare, ci un produs in productie de patru ani de zile."

Ce se va intampla in continuare? Georgescu ocoleste intrebarile abil si incepe prin a comenta titlurile deja aparute in presa in legatura cu subiectul Phoenix, precizand ca nu vanzarea tehnologiei ar trebui pusa in prim plan, ci faptul ca actionarii minoritari nu au drept de veto in cazul unei tranzactii, adaugand ca in acest caz compania are toate optiunile deschise: "Daca ma intrebi daca vand sau nu, raspunsul e habar nu am - pot sa ma duc la o alta companie si sa facem un parteneriat in care eu sa ii pun la dispozitie partea asta, ei sa faca restul si sa oferim ceva impreuna. Sau pot sa ma duc la ei, iar ei sa spuna ca produsul e nemaipomenit: hai sa te cumpar. E o problema de optiune care e drumul cel mai bun si acum nu stiu raspunsul la intrebarea asta".

Nu este singurul subiect fierbinte de pe agenda antreprenorului roman. Chiar daca planurile de listare in SUA pentru o alta companie din grup - distribuitorul electronic de software Avangate - s-ar putea concretiza mai tarziu decat estimarile initiale, undeva prin 2015, poate chiar 2016, Georgescu spune ca nu se grabeste si ca pana atunci se asigura, ca actionar, ca face toti pasii, dificili si costistori din punct de vedere financiar.

Primul pas a fost mutarea sediului central al Avangate in Statele Unite. Drumul spre sediul central in SUA este insa lung si scump. Primul pas a fost atragerea in actionariat, in martie, a fondului 3TS Capital Partners, care este sustinut de americanii de la Cisco. De ce a fost nevoie de un fond in Avangate pentru a muta sediul in SUA? Dincolo de reguli, de rigurozitate, de conexiuni, un asemenea fond aduce si incredere in discutiile din State. "Oamenii vad ca nu discuta doar cu un actionar din Estul Europei". Georgescu relateaza ca, dupa atragerea fondului, urmatorul pas in construirea echipei din SUA a fost recrutarea boardului.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Strategie,
listare,
Radu Georgescu
/analize/servicii-financiare/ce-mai-pot-cumpara-investitorii-de-la-radu-georgescu-8515741
8515741
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.