Real Estate. Investiţii pentru distracţie la mall

Autor: Ioana Matei Postat la 18 decembrie 2023 60 afişări

În era comerţului online, diversificarea activităţilor reprezintă secretul reuşitei pentru un centru comercial. Cum şi-a propus cel mai nou mall al Bucureştiului să îşi atragă clienţii? 

Este un spaţiu multifuncţional, oferă zone de distracţie, de petreceri, organizări de zile onomastice, activităţi fizice, ceea ce încurajează clienţii să vină aici cu copiii, cu familia”, descrie Doiniţa Ilie cea mai recentă investiţie din cadrul Colosseum Mall. Întins pe o suprafaţă de 2.300 de metri pătraţi, centrul Hype by Kiddo are, potrivit directorului de leasing al centrului comercial, câte o atracţie la fiecare metru pătrat: „A avut un impact foarte bun încă de la deschidere, care se continuă şi acum. Investiţia a fost de 1,5 milioane de euro în acest spaţiu”. Cu o suprafaţă totală de 54.000 de metri pătraţi, Colosseum Mall este al doilea centru comercial ca mărime din zona de nord a Bucureştiului. „Am adus branduri noi, internaţionale în această zonă de nord-vest; accesul facil la magazine este realizat printr-o parcare cu foarte multe zone, care include aproape 3.000 de locuri de parcare, toate plasate suprateran.”

Printre cele mai recente dezvoltări aduse centrului comercial se numără acest centru de distracţie – respectiv o zonă de relaxare care se adresează nu numai locuitorilor din Bucureşti, cât şi celor aflaţi în localităţi limitrofe. Investiţia a fost realizată în parteneriat cu Kiddo. Potrivit Doiniţei Iliei, până la 300 de copii pot să beneficieze simultan de atracţiile spaţiului. În afară de acest spaţiu de entertainment, zona de petrecere a timpului liber mai include şi o zonă de fitness, un food-court, iar în planurile lor intră dezvoltarea unui cinematograf cu cinci săli şi o capacitate maximă de 400 de locuri: „Ceea ce va fi foarte atractiv la acest cinema este că are un design interior deosebit, minimalist şi cu mobilă de calitate înaltă. Pe lângă acest design, aduce şi tehnologie de ultimă oră pentru ecranele de proiecţie şi va include şi o zonă de VIP - cu siguranţă va fi un concept nou şi de deosebit. Este vorba despre Happy Cinema – un brand 100% românesc”.

Investiţia în această nouă dezvoltare va ajunge, potrivit Doiniţei Ilie, la 1,5 milioane de euro. Dincolo de zona de petrecere a timpului liber, Doiniţa Ilie spune că urmează să vină cu aproximativ două branduri mari de fashion (Cropp şi House), pe o suprafaţă de 1.300 de metri pătraţi. „Avem posibilitatea de dezvoltare pe viitor foarte mare şi avem planuri foarte clare în acest sens; cred că acesta este iarăşi este un element diferenţiator faţă de celelalte dezvoltări de retail; avem acest avantaj de a ne putea dezvolta în continuare şi exact asta vom face.” Directorul de leasing al Colosseum Mall precizează că datele referitoare la vânzări nu sunt încă publice, dar că ei au beneficiat de creşteri semnificative de la an la an: „de peste 20% şi chiar mai mult a cifrei de vânzări”. Iar în ceea ce priveşte traficul în cea mai aglomerată perioadă a anului, luna decembrie, ea spune că se aşteaptă la o dublare a acestuia.  

Două întrebări şi răspunsuri din interviul cu Doiniţa Ilie, director de leasing, Colosseum Mall:

Cum se vede criza în activităţile unui centru comercial?

Din perspectiva activităţilor unui centru comercial, criza aduce incertitudini legate de condiţiile geo-regionale, creşterea dobânzilor şi, bineînţeles, toate aceste aspecte au avut un impact clar asupra puterii de cumpărare a clienţilor şi consumatorilor. Sunt provocări pentru noi ca centru comercial şi pentru retailerii prezenţi pe piaţă în acest moment. Cu toate acestea, zona de fashion a înregistrat o creştere semnificativă în vânzări, ceea ce ne încurajează să credem că vom depăşi aceste momente. Am observat o atracţie crescută pentru zonele de petrecere a timpului liber, inclusiv zona de fitness, restaurante şi centrul de distracţie pe care l-am deschis. Există un interes ridicat pentru relaxare şi petrecerea timpului în familie, ceea ce ne bucură, şi credem că această criză va trece. Totuşi, comportamentul de achiziţii al cumpărătorilor a devenit mai atent, dar în total, cifra de afaceri, cel puţin în zona de fashion, este în creştere sănătoasă. Nu am observat scăderi alarmante în acest moment.

Care credeţi că este secretul rezilienţei mallurilor în România, în contextul în care există şi comerţul online ce se dezvoltă tot mai mult?

Nu cred că este o competiţie directă. Practic, în Colosseum Mall, toţi retailerii au o prezenţă puternică online şi este vorba mai degrabă despre o colaborare. Ei îşi diversifică canalele de vânzare a produselor. Offline-ul şi online-ul se completează. Faptul că vând produse online nu face decât să crească traficul în magazinele offline, iar cumpărătorii pot vedea şi mai multe produse în starea lor reală, fără să fie alterate de ecrane. Experienţa multibrand oferită de mall reprezintă un avantaj în businessul predominant offline.

Carte de vizită: Doiniţa Ilie

1. A preluat rolul actual, de head of leasing la Colosseum Mall, în decembrie 2022;

2. Şi-a început cariera în imobiliare în 2003, ca associate director, Head of marketing la Cushman & Wakefield România;

3. Între 2016 şi 2019 a lucrat şi pentru JLL România, ca leasing manager.

Sursa: LinkedIn

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.