Expat în România. Frumuseţea României, prin ochii unui lider din industria frumuseţii

Autor: Andra Stroe Postat la 18 martie 2024 93 afişări

Crescută pe malul Mării Negre, dar nu în România, ci la graniţă, în Bulgaria, pentru Vanya Panayotova, General manager L’Oreal România & Adria-Balkans, traiul în ţara noastră nu a venit cu un şoc cultural major, ci cu oportunitatea de a vedea cum cele două pieţe evoluează în tandem. Cu toate acestea, executiva spune că „avem tendinţa de a compara şi de a concura, în timp ce am putea beneficia mult mai mult dacă ne-am uni forţele în domenii sociale, culturale şi economice”. Cum se desfăşoară agenda sa ca expat într-o ţară vecină cu cea natală?

„Am venit pentru prima dată în România la sfârşitul anilor ‘90 pentru o călătorie de afaceri. Primele mele impresii au fost destul de mixte. Bucureştiul, în acea perioadă, mi s-a părut un oraş cu o atmosferă liniştită, dar melancolică, ceea ce contrasta puternic cu spiritul minunat al oamenilor, în special al tinerilor pe care i-am întâlnit. Astfel, oamenii, împreună cu oportunităţile de afaceri pe care România le oferă, au fost principalele motive pentru a accepta relocarea mea în Bucureşti în 2004”, povesteşte executiva cu origini bulgăreşti. De atunci, a locuit în România timp de peste un deceniu, în trei intervale:  2004-2006, 2010-2012 şi din 2017 până în prezent. „Este uimitor cât de mult s-a dezvoltat România în aceşti ani. Bucureştiul a devenit un oraş mult mai modern, vibrant şi plin de surprize frumoase. Îmi place faptul că multe clădiri vechi au fost restaurate şi îmi plac şi parcurile din Capitală. De-a lungul timpului petrecut aici, am observat că oamenii au devenit din ce în ce mai deschişi, mai toleranţi şi mai incluzivi.”

Fiind originară din Bulgaria, o ţară vecină, Panayotova spune că există multe asemănări între cele două ţări şi între locuitorii lor, de la istorie la mentalitate, obiceiuri, tradiţii, cultură şi aşa mai departe, dar notează că există şi „diferenţe unice observabile în felul în care trăim viaţa de zi cu zi. Cu toate acestea, ceea ce nu încetează să mă surprindă este cât de puţin continuăm să ne cunoaştem reciproc,  în special din punct de vedere cultural, mai mult decât orice altceva, fiind ţări vecine. Avem tendinţa de a compara şi de a concura, în timp ce am putea beneficia mult mai mult dacă ne-am uni forţele în domenii sociale, culturale şi economice”.

Sunetul pescăruşilor, înlocuit de claxoane. Ca expat, Vanya Panayotova spune că există mai multe avantaje, unul dintre ele fiind faptul că oamenii tind să fie mai politicoşi cu străinii şi mereu încearcă să ajute. „Am avut aceeaşi experienţă şi aici. Pe de altă parte, o provocare constantă este nostalgia faţă de casă.”

În plus, provenind dintr-o ţară vecină, are şi şansa de a merge acasă frecvent, însă îi lipsesc prietenii din Bulgaria şi părinţii, pe care încearcă să-i vizitez foarte des. „În plus, crescând pe litoralul bulgăresc, în Varna, de când am părăsit oraşul meu natal, îmi lipseşte ciripitul pescăruşilor dimineaţa când mă trezesc.”

Legat de experienţa traiului aici, lidera L’Oreal povesteşte că o fascinează munţii din România, care „sunt fantastici şi ador să călătoresc şi să fac drumeţii acolo”, unul dintre cele mai magice locuri din România fiind, în opinia sa, Sighişoara, în special oraşul vechi. În ceea ce priveşte pregerinţele culinare, s-a îndrăgostit, de asemenea, de mămăligă, încă de la început şi a devenit una dintre mâncărurile sale preferate, de “comfort”.

Despre oamenii din România spune că sunt minunaţi, autentici, veseli, foarte ospitalieri şi mândri de istoria şi ţara lor. „Personal, sunt un mare fan al artei, şi în acest sens, primul nume care îmi vine în minte este Nicolae Grigorescu. A pictat natura şi oamenii români ca nimeni altcineva, şi mă pot pierde în picturile sale ore în şir, simţind o adevărată inspiraţie fără să-mi dau seama de trecerea timpului.” Ea ar descrie România folosind două cuvinte: autenticitate şi speranţă. Iar ceea ce ar îmbunătăţi aici sunt traficul şi zonele urbane.

Cât despre agenda zilnică, pentru că e responsabilă pentru o regiune mare formată din 11 ţări, inclusiv România, şi călătoreşte mult în interes de serviciu, aceasta este adesea definită de acest aspect al vieţii sale. „Oriunde merg, încerc să-mi iau timp pentru mine – să fac puţin sport, să citesc ceva, să mă relaxez. Avem nevoie cu toţii să ne reîncărcăm bateriile în mod regulat pentru a putea performa la cel mai bun nivel. Cred că priorităţile şi nevoile noastre de echilibru între viaţa personală şi cea profesională variază în diferite perioade ale vieţii noastre. Am o familie fericită şi doi băieţi mari.” Privind înapoi, ar spune că nu este uşor, dar este posibil să ai succes atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. „Din perspectiva mea, tot ce ai nevoie este un partener iubitor şi încurajator, o familie care te susţine şi disponibilitatea ca, uneori, să sacrifici un lucru pe moment pentru a-l putea recâştiga mai târziu. Mai mult de-atât, pentru a menţine echilibrul am descoperit că este bine să renunţăm la sentimentul de vinovăţie care ne torturează adesea că nu suntem perfecţi în tot ceea ce facem.”

Regula celor patru E. Aflată în fruntea unei echipe extinse, care numai în România numără peste 300 de persoane, executiva spune că a încercat mereu să fie un lider grijuliu, inspiraţional şi sincer, iar motto-ul său este „Dacă ai grijă de oameni, oamenii vor avea grijă de afacere”. De asemenea, crede în puterea celor patru E din leadership: „Envision, Enable, Energize, Empower” (vizualizează, activează, energizează, împuterniceşte – n. red.). În cele din urmă, consideră că un lider trebuie să fie capabil să ia decizii în mod ferm şi întotdeauna să fie în stare să le susţină.

De-a lungul carierei, ea a învăţat că e important să iubeşti ceea ce faci şi că, dacă nu-ţi place cum funcţionează ceva, e important să tratezi situaţia ca pe o provocare şi fii parte din inovaţia şi transformarea ei. „Învaţă de la colegii tăi, de la mentori şi din toate experienţele de viaţă – fii un învăţăcel curios, bazat în experienţe reale şi menţine-ţi mintea deschisă în orice moment. În cele din urmă, aminteşte-ţi să ai întotdeauna o mentalitate pozitivă, orientată spre soluţii, în timp ce faci ceea ce iubeşti!”, îi sfătuieşte ea pe tinerii aflaţi la început de drum.

Vorbind şi despre tendinţele curente din industria de beauty, Panayotova aminteşte de evoluţia continuă a consumatorilor către un model de afaceri de tip e-commerce, de integrarea tendinţelor tehnologice de inteligenţă artificială şi realitate augmentată în comunicarea de marketing a mărcilor companiei, de interesul tot mai mare al consumatorilor pentru categoria de produse de îngrijire a pielii şi eforturile continue ale brandului de a-i educa pe consumatori cu privire la importanţa unui regim personalizat de îngrijire a pielii, indiferent de tipul de piele. Nu în ultimul rând, menţionează accentul pus pe reducerea plasticului în ambalajele produselor din portofoliu, în concordanţă cu iniţiativele guvernamentale locale menite să promoveze metodele de trai sustenabile. „Angajamentul nostru faţă de sustenabilitate este un proces lung pe care l-am început acum mult timp şi care înregistrează progrese continue prin materializarea obiectivelor programului nostru de sustenabilitate, L’Oréal For the Future, pentru 2030. Pentru a enumera doar câteva repere din progresul nostru până în prezent, la ora actuală, la nivel global, 92% din ingredientele noastre de origine biologică provin din surse verificabile şi sustenabile, iar peste 65% din locaţiile noastre industriale sunt neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon. (...) În plus, două dintre realizările noastre recente din perspectiva businessului care îmi vin în minte şi pe care aş vrea să le subliniez sunt ritmul incredibil de creştere al companiei şi câştigurile de cotă de piaţă, precum şi performanţa de succes a cananelor noastre de distribuţie proprie, prin intermediul magazinelor fizice NYX Professional Makeup şi Kiehl’s, prezente în toate marile zone urbane din România.”   

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.