Cine face salatele pentru Mcdonald's

Postat la 17 februarie 2009 218 afişări

La 13 ani de la intrarea pe piata, producatorul elvetian de salate Eisberg a pregatit cel mai indraznet buget de investitii de pana acum, pariind, in ciuda crizei, pe cresterea consumului. Cel putin a consumului de salate.

 

Atunci cand cineva intra pentru prima data in biroul sau, primul lucru pe care il face Lucian Trofin, directorul general al companiei Eisberg in Romania, e sa ii arate noile afise de promovare a salatelor pe care le produce fabrica de la Cernica. “Vrem sa comunicam oamenilor cat e de important sa castige timp liber. De fapt, asta vindem noi, timp”, accentueaza el, privind multumit spre imaginile din afise.

 

Cine este insa Eisberg, dincolo de “spalarea, sortarea si ambalarea legumelor proaspete”? In primul rand, partenerul McDonald’s, spune Trofin. Iar afirmatia lui este sustinuta si de o declaratie anterioara a sefului McDonald’s din Romania, Marian Alecu, care aprecia ca salatele ating aproape un sfert din vanzarile anuale ale companiei.

 

Cum anul trecut operatorul de restaurante de tip fast food a avut vanzari in Romania de aproximativ 90 de milioane de euro, inseamna ca parteneriatul dintre Eisberg si McDonald’s este important din punct de vedere al afacerilor pentru ambele parti.

 

“Nu este deloc usor sa lucram cu McDonald’s in fiecare zi, sunt foarte exigenti”, recunoaste Trofin, aratand ca lantul de restaurante american reprezinta in prezent peste 60% din van­zarile Eisberg, restul impartindu-se intre alte restaurante (partener al producatorului este si Snack Attack) si lanturile comerciale internationale prezente in Romania.

 

De trei ani in fruntea companiei, Trofin a reusit sa creasca cifra de afaceri la doua milioane si jumatate de euro anul trecut, dar ceea ce e si mai important, crede el, a fost sa mareasca increderea companiei-mama din Elvetia in potentialul pietei romanesti de “convenience” (produse ce pot fi consumate imediat, prezente de obicei in magazine de proximitate, chioscuri sau magazine din benzinarii). Compania, cu sediul central la Zürich, este, de la infiintare (in urma cu peste 30 de ani), o afacere a familiei Leuenberger, cu operatiuni in Elvetia, Italia, Polonia, Ungaria si Romania.

 

“Au inteles foarte bine ce inseamna Romania ca potential de vanzari, chiar daca in acest moment nu avem o pondere foarte mare ca volum, comparativ cu celelalte tari”, spune el. Poate tocmai pentru a schimba aceasta situatie, elvetienii au decis sa investeasca in jur de trei milioane de euro, adica mai mult decat chiar vanzarile companiei din Romania pe anul trecut, pentru extinderea si modernizarea fabricii de aici.

 

Venind in Romania odata cu McDonald’s, dezvoltarea Eisberg a fost strans legata de expansiunea si de vanzarile lantului de restaurante. “La inceput a fost mai greu, dar pe masura ce s-a dezvoltat McDonald’s, ne-am dezvoltat si noi”, explica Lucian Trofin. Practic, in primii patru ani compania si-a desfasurat activitatea in cateva spatii inchiriate, la Glina. Abia in 1998, printr-o investitie echivalata la putin peste o jumatate de milion de euro, a fost deschisa fabrica de la Cernica, langa Bucuresti. “Am investit constant in aceasta fabrica, dar, in acest moment, pozitia noastra pe piata cere o alta tehnologie”, explica Trofin decizia de a investi aproximativ trei milioane de euro in fabrica de la Cernica, pentru cresterea capacitatii de productie, sortare si depozitare a salatelor. Astfel, de la 1.000 de tone de salata produse pe an, investitiile ar creste capacitatea la 3.000 de tone, marirea productiei realizandu-se treptat in urmatorii cinci ani.

 

Contextul actual nu pare a le afecta planurile celor de la Eisberg, dat fiind faptul ca finantarea investitiilor planuite in Romania se face doar cu banii proprii ai companiei din Elvetia. Nici nu ar fi fost suficienta reinvestirea profitului pentru proiectele celor de la Eisberg, avand in vedere ca anul trecut, cand compania a atins varful vanzarilor din cei 13 ani de cand se afla pe piata locala, profitul nu a depasit 0,2 milioane de euro, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finante. Pentru anii urmatori insa, Trofin e sigur ca

vanzarile vor ajunge sa depaseasca 3,5 milioane de euro, iar profitul se va dubla. Dar numai in conditiile maririi capacitatii de productie, in paralel cu o acoperire mult mai extinsa la nivelul intregii tari.

 

Dar pentru cresterea volumelor de productie, Trofin va trebui sa dezvolte si parteneriatele cu furnizorii locali, care le asigura deocamdata materia prima doar pe timp de vara; pentru restul anului, Eisberg Romania apeleaza la centrala de achizitii a companiei-mama.

 

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
producator,
Eisberg,
comert,
consum,
piata,
investitii,
salate
/analize/comert/cine-face-salatele-pentru-mcdonald-s-3941267
3941267
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.