Cum să îţi transformi curtea într-o afacere de sute de mii de euro. Povestea omului care a transformat o nevoie în afacere profitabilă

Postat la 20 august 2021 979 afişări

Victor Cămărăşoiu este unul dintre acei antreprenori care şi-a creat afacerea dintr-o nevoie proprie, respectiv dorinţa de a asigura hrană sănătoasă familiei. Cum s-a transformat în business ograda sa?

În momentul în care a luat naştere Ograda Verde, adică în 2012, piaţa oferea o gamă extrem de restrânsă de surse de unde puteai cumpăra animale crescute 100% natural şi, de altfel, nici în prezent nu există prea multe opţiuni viabile. Pe atunci, noile date cu privire la efectele negative ale substanţelor adăugate în hrana animalelor l-au determinat pe fondatorul companiei să ia măsuri şi să îşi crească propriile sale păsări, activitatea sa devenind în scurt timp un business în toată regula.

„Astăzi, dorinţa de a oferi publicului o alternativă la produsele de provenienţă animală este un motor foarte important, care ne motivează să continuăm creşterea animalelor în această formă”, susţine Victor Cămărăşoiu, fondatorul afacerii de familie Ograda Verde, o microfermă în care se cresc păsări în condiţii similare celor din gospodăriile ţărăneşti.

Firma a atins anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, în creştere cu 27% faţă de 2019. Alimentate de interesul crescut al publicului pentru produsele sănătoase, pe fondul pandemiei, rezultatele au fost susţinute şi de tendinţa de adopţie în număr mare a achiziţiilor online.

„Noi ne-am format şi o bază solidă de clienţi fideli, pentru că odată ce au descoperit gustul produselor de la animale crescute după principii naturale şi tradiţionale, nu mai renunţă la el şi devin cumpărători recurenţi”, continuă fondatorul Ogrăzii Verzi. De asemenea, 2020 a reuşit să marcheze extinderea gamei de produse oferite pe site. Pe lângă păsările crescute în ferma de la Breaza, judeţul Prahova, firma a listat o serie de produse ale unor producători care operează după aceleaşi principii marcate de lipsa adausurilor artificiale.

Printre criteriile de selecţie se numără în primă instanţă faptul că produsele trebuie să fie 100% naturale, gustul acestora urmând să treacă testul familiei Cămărăşoiu şi, nu în ultimul rând, activitatea micului producător trebuie să fie autorizată de către direcţia sanitar-veterinară pe raza căreia îşi desfăşoară operaţiunile pentru a nu pune în pericol sănătatea consumatorilor. „Produsele pe care le livrăm au un termen de valabilitate mic comparativ cu majoritatea bunurilor prezente în comerţ. Noi realizăm livrări cu propria noastră flotă frigorifică, către Bucureşti, Braşov, Ploieşti şi Ilfov. Dezvoltarea la care lucrăm vizează acoperirea unui număr cât mai mare de oraşe către care ne propunem să livrăm la domiciliul clienţilor. Publicul nostru este preponderent urban, cu un stil de viaţă destul de agitat, care apreciază confortul livrării acasă a produselor pe care le consumă.”

În prezent, cu o echipă de opt angajaţi, Ograda Verde intenţionează să îşi majoreze capacitatea de livrare şi să exploateze cererea din oraşe mai îndepărtate, precum Timişoara, Cluj-Napoca şi Oradea. Perspectivele de creştere au luat naştere în urma unui an bun, întrucât pandemia de coronavirus a adus în online un număr tot mai mare de potenţiali clienţi, oameni care poate înainte îşi procurau produsele sănătoase din offline şi căutau alternative în mediul digital, cu o expunere mai redusă. Totodată, criza sanitară a conturat apariţia unui public nou, caracterizat de oamenii care au început să fie mai atenţi la alimentele pe care le consumă în cadrul familiei pentru a-şi menţine starea de sănătate la un nivel cât mai ridicat.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.