Dacă ne uităm la televizor, pe Facebook, pe TikTok, pe platformele sociale, la revoltele din Franţa, Italia, Spania, tindem să credem că Europa este în criză, că modelul social european, care a atras milioane de emigranţi din fostele colonii ale ţărilor europene, nu mai rezistă. Tot ce înseamnă Europa, cu Bruxelles-ul în frunte, nu mai este un model de urmat, mai ales dacă asculţi retorica de la noi. Tot ce se întâmplă în jurul nostru, toate crizele, începând de la războiul din Ucraina, pe care ucrainenii nu vor să îl oprească, până la criza energetică – celebrul Green Deal, care a dus la explozia preţurilor la energie –, sunt din cauza Ursulei von der Leyen. Şi, dacă extindem discuţia, ajungem şi la Soros.

Până se va găsi un alt model economic, politic şi social, modelul de extindere a Uniunii Europene către est, inclusiv către România, este, până acum, cel mai de succes model de integrare şi de reducere a decalajelor dintre ţări, populaţii şi modele sociale. Este adevărat că Europa se confruntă acum cu lipsa unor motoare de creştere economică, cu lipsa investiţiilor mari în infrastructură. Şi aici nu vorbim numai de infrastructura rutieră şi feroviară, ci şi de infrastructura educaţională, medicală, administrativă etc.

Europa a devenit mult prea birocratică, cu mult prea multe reguli care frânează libera iniţiativă, dezvoltarea de noi afaceri şi a noi modele de business. De fapt, este o confruntare între birocraţie, birocraţi şi capitalism.

Cei care au ieşit în stradă în Franţa cu cocktailuri Molotov au adus în discuţie lipsa infrastructurii educaţionale, lipsa şcolilor, lipsa profesorilor, lipsa interesului statului, adică al guvernelor, de a oferi o educaţie mai bună copiilor. Pe lângă acest lucru, tinerii din toată Europa se confruntă cu problema imobiliară – preţuri mari la apartamente, chirii foarte mari, care mănâncă o parte mult prea mare dintr-un salariu lunar. Pe lângă asta, lipsa locurilor de muncă mai bine plătite pentru tineri este o problemă adusă tot mai mult în discuţie. Există locuri de muncă, dar ele se concentrează în partea inferioară a pieţei muncii, respectiv în HoReCa, îngrijire, transport – şoferi de taxi, Uber sau Bolt –, în depozite logistice sau în munci fizice cu cârca.

Europa nu produce suficiente locuri de muncă mai bine plătite, din care să poţi să-ţi plăteşti o rată la bancă pentru un apartament sau chiria. A dispărut clasa de mijloc în toate formele ei, iar tinerii sunt extrem de furioşi. Valul împotriva imigranţilor se ridică din ce în ce mai mult, mai ales că aceştia acceptă locurile de muncă inferioare, pe salariile pe care le oferă companiile, adică pe salarii mult mai mici decât cele pe care le-ar aştepta un european get-beget. Mai toată lumea critică România, critică sistemul de educaţie, infrastructura, sistemul medical şi, mai nou, lipsa locurilor de muncă mai bine plătite. Şi asta apropo de faptul că termini o facultate şi nu-ţi găseşti de lucru în domeniul respectiv sau, dacă îţi găseşti, salariul este mult prea mic faţă de aşteptări şi faţă de cât ai avea nevoie ca să trăieşti cum îi vezi pe corporatişti că trăiesc. Nu toată lumea are acces imediat la un salariu de 1.500-2.000 de euro. Dacă nu vom avea creştere economică în următorul deceniu, dacă nu vom avea noi investiţii, dacă firmele nu vor avea proiecte noi, şi România se va confrunta cu această problemă a noilor generaţii – aşteptări versus realitate.

Economia României a crescut în 25 de ani de la un PIB de 40 de miliarde de euro la 400 de miliarde de euro, ceea ce a dus la apariţia unor noi sectoare, a unor noi companii care au putut să plătească salarii în creştere, care s-au apropiat de salariile din Occident. Creşterea economică a dat posibilitatea unor investiţii în infrastructura educaţională, sanitară, de transport (în sectorul feroviar stăm mai prost), ceea ce a făcut ca multe lucruri să fie privite în mod pozitiv. În acelaşi timp, Europa Occidentală, care ne susţinea în procesul de integrare cu peste 100 de miliarde de euro, a ajuns să acumuleze tensiuni care nu au o rezolvare imediată. Modelul economic nu poate fi schimbat peste noapte, nu poţi să reduci birocraţia Bruxelles-ului, plus birocraţia internă a statelor, peste noapte, nu poţi să implementezi capitalismul american a doua zi, în timp ce europenii se aşteaptă ca guvernele să aibă grijă de ei. Generaţia mea, a decreţeilor, şi generaţia milenialilor am beneficiat de o şansă extraordinară, pentru că s-a schimbat o lume. Am fost martorii căderii comunismului şi am fost acolo când s-a clădit o altă lume, capitalismul, aşa cum a fost el. Am avut ocazia să avem salarii mai bune, mulţi au avut şansa să intre în afaceri şi să aibă succes, am muncit în clădiri de birouri şi mai puţin în fabrici, ne-am permis să ne cumpărăm un apartament, fie el şi pe credit, iar rata la bancă să nu ne dărâme deloc, am acumulat ceva resurse financiare. Întrebarea este dacă şi cei care vin după noi, generaţia Z şi generaţia Alfa, vor avea aceeaşi şansă sau vor ieşi în stradă. Ca să nu ajungem ca în Franţa, statul nostru, instituţiile, sistemul în ansamblul lui ar trebui să fie mai puţin birocratice, mai antreprenoriale şi să creeze mai multe oportunităţi pentru noi investiţii, care să dea naştere la joburi mai bine plătite, pe măsura educaţiei.

Şi, vorba unui antreprenor român, Nicu Duică, de la Avicola Rojişte, care produce acum ouă ecologice în România, dar care în ultimii 25 de ani a lucrat în construcţii, la demolări, în Belgia: doar când vii în România din afară îţi dai seama ce progrese s-au făcut aici şi cum România este acum o alternativă mai bună decât Occidentul pentru a trăi, a învăţa şi a face business. Dar românii din afară trebuie să descopere acest lucru, iar cei din ţară să nu mai fie atât de critici. S-ar putea ca şcolile din România, atât ca infrastructură, cât şi ca profesori şi învăţare, să fie mai bune decât cele din Franţa de astăzi. (Aici nu vorbim de Sorbona sau de şcolile de elită, ci de şcolile de cartier.)  

(cristian.hostiuc@zf.ro)