Cine este inginerul care a construit o afacere de 250 de milioane de dolari cu roboţi care dansează, aleargă şi fac kung-fu? Totul a început cu un câine-robot

Postat la 17 octombrie 2026 18 afişări

Cine este inginerul care a construit o afacere de 250 de milioane de dolari cu roboţi care dansează, aleargă şi fac kung-fu? Totul a început cu un câine-robot

Roboţii umanoizi care dansează, aleargă şi execută mişcări de kung-fu au făcut din Unitree unul dintre cele mai cunoscute nume ale industriei chineze de robotică. În spatele imaginilor care circulă pe internet se află însă o companie construită iniţial în jurul unui produs diferit: câinele robot. În zece ani, afacerea fondată de inginerul Wang Xingxing a ajuns la venituri anuale de aproape 1,7 miliarde de yuani şi s-a listat la bursa din Shanghai.

 

P ovestea uneia dintre cele mai inovatoare companii în domeniul roboţilor umanoizi începe în timpul studiilor de masterat ale lui Wang Xingxing. Potrivit istoricului publicat pe site-ul Unitree, el a dezvoltat atunci XDog, un robot patruped construit cu o soluţie de acţionare bazată pe motoare cu cost redus. A lucrat la proiectarea componentelor, la sistemul de control şi la testarea mişcărilor robotului. În iunie 2016, după ce imaginile cu prototipul său au atras atenţia presei, Wang, care lucra în acel moment în Shenzhen, şi-a părăsit jobul şi a fondat compania. Unitree a fost astfel înfiinţată la Hangzhou şi a pornit cu roboţi patrupezi. În 2017, compania a prezentat Laikago, pentru care spune că a dezvoltat intern motorul, sistemul de control şi structura mecanică.

Au urmat Aliengo, destinat pieţei profesionale, A1 şi, în 2021, Go1, modelul prin care firma şi-a extins oferta către cumpărătorii interesaţi de roboţi mai accesibili. În 2023 a lansat Go2. Unitree spune că dezvoltă şi componente esenţiale, precum motoare, controlere şi senzori, nu doar produsul final. Această abordare, de altfel, a devenit una dintre explicaţiile succesului companiei. Reuters notează că Unitree a reuşit să producă roboţi sofisticaţi la preţuri mai mici decât mulţi competitori internaţionali, beneficiind şi de lanţul de furnizori din China pentru motoare, senzori şi baterii. Oferta sa s-a extins treptat de la roboţi pentru educaţie şi cercetare la modele prezentate pentru aplicaţii industriale. Pasul către roboţii umanoizi a venit în 2023, odată cu lansarea H1. Un an mai târziu, Unitree a prezentat G1, iar în 2025 a lansat R1. Aceştia sunt roboţii care au dus numele companiei mult dincolo de comunitatea de cercetători şi ingineri. În ianuarie 2025, 16 roboţi H1 au apărut într-un spectacol televizat de Anul Nou chinezesc. Videoclipurile cu roboţi care dansează, aleargă sau practică arte marţiale au transformat Unitree într-un reper vizibil al ambiţiei Chinei în robotică. Vizibilitatea a venit pe fondul unei creşteri rapide a businessului. Veniturile Unitree au crescut de peste patru ori în 2025, până la aproape 1,7 miliarde de yuani, echivalentul a circa 252 de milioane de dolari, potrivit datelor din prospect prezentate de Reuters. Compania a raportat un profit net ajustat de aproximativ 600 de milioane de yuani, iar pieţele externe au generat peste 40% din venituri în fiecare dintre perioadele raportate în prospect. Spre deosebire de multe companii care dezvoltă roboţi umanoizi, Unitree intrase deja pe profit înainte de listare. Creşterea a atras investitori importanţi. Meituan a devenit cel mai mare acţionar extern al companiei, cu o participaţie de 9,65% deţinută prin mai multe entităţi. Tencent, Alibaba, Ant Group, China Mobile şi Geely se numără, de asemenea, printre grupurile care au investit în Unitree prin vehicule afiliate. Wang Xingxing a rămas acţionarul care controlează compania. În august 2026, Unitree a făcut pasul către bursă. Oferta sa publică iniţială de la Shanghai a fost stabilită la 150,80 yuani pe acţiune şi urmărea atragerea a 6,1 miliarde de yuani, circa 904 milioane de dolari. Cererea investitorilor individuali a depăşit de peste 8.000 de ori numărul acţiunilor rezervate lor. La preţul ofertei, compania era evaluată la de 36 de ori vânzările din 2025, potrivit Reuters.   

 

Trei lecţii din povestea lui Wang Xingxing, fondatorul Unitree:

1. Un produs care pare desprins din viitor poate porni de la o problemă de cost. În timpul masteratului, Wang Xingxing a construit XDog, un robot patruped pentru care a dezvoltat o soluţie bazată pe motoare mai ieftine. Compania pe care a fondat-o ulterior a devenit cunoscută pentru roboţii patrupezi vânduţi la preţuri mai accesibile decât cei ai multor rivali.

2. O demonstraţie spectaculoasă poate deschide piaţa, dar nu dovedeşte singură utilitatea produsului. Roboţii Unitree au dansat la gale televizate, au alergat şi au executat mişcări de arte marţiale. Compania a câştigat astfel vizibilitate în întreaga lume, însă propriul prospect avertizează că folosirea pe scară largă a roboţilor umanoizi rămâne incertă.

3. Bursa poate finanţa următoarea etapă de dezvoltare, dar îi cere companiei să demonstreze că entuziasmul are susţinere comercială. Unitree a atras peste 900 de milioane de dolari prin listarea de la Shanghai. Acţiunile au urcat puternic la debut, apoi au pierdut 55% faţă de nivelul maxim, potrivit Reuters. Întrebarea investitorilor este acum cât de repede se pot transforma roboţii din produse pentru cercetare şi demonstraţii în echipamente folosite constant de companii.

Traducere şi adaptare: Ioana Matei

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.