Sfaturile unor minţi luminate despe cum să-ţi fie mai bine la locul de muncă
După concedii şi vacanţe, toamna poate veni cu promisiunea unui nou început profesional, chiar dacă la acelaşi birou. Însă această toamnă parcă este mai specială, în sens rău. Concedieri peste tot, restructurări, transformări din cauza inteligenţei artificiale, manageri suprasolicitaţi, colegi superficiali şi acea stare de incertitudine existenţială.
Chiar dacă traseele profesionale, odinioară sigure, par acum mai instabile ca niciodată, este încă posibil să găseşti satisfacţie la locul de muncă. The Wall Street Journal a asaltat experţi cu întrebări – de la cele fundamentale la cele de detaliu – despre cum să supravieţuieşti şi chiar să prosperi profesional, dar cu o condiţie: fără clişee. Articolul este despre tactici reale, sfaturi practice, uşor de pus în aplicare.
1. Cum să-ţi convingi şeful să-ţi acorde o mărire de salariu – într-o perioadă în care nimeni nu primeşte una...
Ştim că poţi demonstra că îţi faci treaba bine.
De aceea, arată că ai încredere că vei livra în continuare performanţă şi că nu dai dovadă de lăcomie sau de o atitudine ameninţătoare, spune Jon McNeill, membru în consiliul de administraţie al Lululemon, care a coordonat mii de angajaţi în calitate de preşedinte al Tesla până în 2018. În acest context, o glumă făcută la momentul potrivit poate face minuni. „Dacă cineva ar intra în biroul meu şi ar spune: «Uite, am muncit enorm la această problemă şi am economisit pentru companie
100 de milioane de dolari» sau «Am produs pentru companie 100 de milioane de dolari», ar fi bine să introduci puţin umor, de genul: «Nu am de gând să-ţi cer toate cele 100 de milioane din acea sumă, dar o mărire de 5% înseamnă...»”, spune McNeill.
… şi ce anume i-ar putea stârni furia şefului
„Cred că ceea ce îi displace cu adevărat unui şef este situaţia în care angajaţii încearcă să exercite presiuni, transmiţând mesajul: «Dacă nu-mi îndeplineşti cerinţele, plec în altă parte». Practic, transformi relaţia într-una pur tranzacţională, una de tip mercenar”, afirmă McNeill, care este şi cofondator al firmei de investiţii de capital de risc DVx Ventures.
2. O lecţie învăţată după ce i-a cerut o mărire de salariu lui Jeff Bezos
Ann Hiatt a lucrat pentru Bezos la Amazon, acesta fiind primul ei loc de muncă după absolvirea facultăţii. În perioada în care lucra la Amazon, Ann Hiatt a fost recrutată de Microsoft pentru a munci alături de un vicepreşedinte executiv. Deşi nu intenţiona să plece, i-a prezentat oferta lui Jeff Bezos şi l-a întrebat dacă poate egala condiţiile respective. „Privind în urmă, situaţia mi se pare extrem de stânjenitoare; îmi amintesc foarte clar cum a împins acea foaie de hârtie înapoi spre mine şi a spus: «Bine». Îmi dădeam seama că era profund dezamăgit de mine.” Ea a lucrat direct cu Bezos, dar recunoaşte că nu a reuşit să argumenteze convingător ce anume urma să facă pentru a justifica o mărire de salariu. Ea recomandă să iniţiezi discuţia despre mărirea salariului cu cel puţin şase luni înainte – sau chiar cu un an. Explică ce responsabilităţi intenţionezi să preiei şi ce anume îţi poate delega managerul. „Dacă spui: «Voi reveni la dumneavoastră peste şase luni cu o evaluare a rezultatelor şi va fi evident pentru amândoi că am meritat deja această mărire şi că îndeplinesc deja noile atribuţii»”, vei obţine un răspuns afirmativ destul de uşor, susţine ea. În plus, dacă îţi exprimi clar dorinţele, iar oportunitatea respectivă nu este disponibilă, e mai bine să afli acest lucru şi să foloseşti următoarele şase luni pentru a-ţi planifica paşii următori, afirmă Hiatt – fostă şefă de cabinet la Google şi în prezent consultantă în leadership.
3. Managerul meu este mereu ocupat. Cum pot profita la maximum de cele 10 minute pe care mi le acordă?
Trăim într-o perioadă de austeritate, marcată de ierarhii aplatizate şi de un volum mai mare de muncă pentru managerii de nivel mediu rămaşi în funcţie. „Timpul petrecut cu managerul tău este limitat, aşa că nu-l irosi pe chestiuni administrative pe care le-ar fi putut afla dintr-un mesaj pe Slack”, spune Natalie Marshall, creatoare de conţinut şi consultantă cunoscută pe reţelele de socializare sub numele de „Corporate Natalie” şi fostă consultantă la Deloitte.
Vino cu o agendă de discuţii prioritizată, nu una cronologică. Dacă începi cu „aspecte organizatorice minore” şi laşi subiectul principal pentru minutul 25, ai ratat şansa de a valorifica întâlnirea.
Scrie un răspuns propus sub fiecare întrebare. Nu-i oferi managerului un mister de descifrat; oferă-i o ciornă pe care să o poată edita. Fă totul cât mai simplu şi uşor de urmărit: clar, concis şi cu un cod de culori în funcţie de termenele-limită. Nimeni nu a regretat vreodată că i-a uşurat munca managerului său.

4. Dacă eşti un manager de nivel mediu copleşit de sarcini
Forţează-te să faci un pas înapoi şi să te întrebi: ce încerci, de fapt, să realizezi? Ce anume merită atenţia ta? ...afirmă Robert Gaudette, CEO-ul companiei NRG Energy, care a parcurs toate treptele ierarhice în decurs de 25 de ani înainte de a prelua funcţia de conducere la începutul acestui an. Dacă munceşti din greu la lucrurile nepotrivite, „este un efort irosit”.

5. Ce să faci dacă eşti un lider interimar
Acţionează cu autoritate, dar ţine cont de faptul că un succesor permanent va prelua funcţia în curând, spune Mitch Daniels, preşedinte interimar al Universităţii Purdue şi fost guvernator al statului Indiana. „Am cerut sfatul unui fost preşedinte de universitate foarte experimentat – şi mai în vârstă decât mine – care ocupase funcţia în regim interimar de câteva ori. L-am întrebat: «Ar trebui ca pur şi simplu să evaluez situaţia şi apoi să ofer recomandări succesorului? Ce fac dacă descopăr lucruri care cred că trebuie eliminate sau oameni care nu dau randament?» Sfatul lui a fost să iau măsuri, să rezolv problemele şi să le scot din cale, astfel încât să îi las succesorului cât mai puţine probleme nerezolvate.
6. Eşti în lift şi urcă CEO-ul. Ce spui?
„Prezintă-te, salută, priveşte-mă în ochi, spune-mi la ce lucrezi. Acum câteva săptămâni, am urcat în lift cu un grup de stagiari. S-au prezentat, mi-au spus câte ceva despre ei – atât cât se poate într-o cursă cu liftul – şi apoi m-au întrebat: «Ei bine, cum a fost ziua dumneavoastră? La ce fel de lucruri aţi lucrat?» Erau extrem de interesaţi şi curioşi din punct de vedere intelectual.” – Chris Nassetta, preşedinte şi CEO al Hilton. „Dacă tot am ocazia să vorbesc cu dumneavoastră, vreau doar să ştiţi că lucrez la acest proiect. Sunt foarte recunoscător pentru această oportunitate, deoarece cred că aduce o valoare reală companiei şi mă ajută să-mi dezvolt abilităţile” – Melanie Foley, vicepreşedinte executiv la Liberty Mutual Insurance.
7. Ieşi în evidenţă într-o şedinţă hibrid – când eşti doar un punct pe ecran
Prezintă-te înainte de a vorbi: „Asigură-te că ţi se vede numele. Uneori, în videoconferinţe, oamenii stau la o masă mare, iar cineva face o prezentare. Iar eu mă gândesc: «E foarte bine ce spune, dar habar n-am cine este»”, spune Hanneke Faber, CEO-ul Logitech. „Dacă lucrezi în sistem hibrid, ar fi bine să fii la birou trei zile pe săptămână. Ecranul nu este locul potrivit pentru a ieşi în evidenţă”, spune Valerie Capers Workman, director de resurse umane la Empower Pharmacy.
8. Trei experţi în modă despre cât de lejeră poate fi ţinuta ta
Molly Rogers, creatoare de costume pentru filmele „Diavolul se îmbracă de la Prada” (The Devil Wears Prada), „Totul despre sex” (Sex and the City) şi continuarea acestuia, „And Just Like That…”: „Nimeni nu vrea să audă un toc greoi bocănind zgomotos pe podeaua de lemn de fiecare dată când te ridici de la birou. Ţine cont de spaţiul în care îţi desfăşori activitatea şi de cât de mult interacţionezi cu ceilalţi în timpul zilei”. Tim Gunn, autor şi cadru universitar, cunoscut mai ales ca mentorul perspicace din emisiunea TV de concursuri de design vestimentar „Project Runway”: „Dacă te uiţi la ţinuta ta şi îţi spui: «O, asta merge de minune şi pentru un bar sportiv», probabil că nu este ţinuta potrivită pentru birou”. Tory Burch, preşedinte executiv şi director de creaţie al brandului de modă Tory Burch: „În domeniile creative, nu există conceptul de «prea casual». Nu încurajez neglijenţa. Fiecare birou este diferit, dar modul în care te îmbraci ţine de individualitate – sau ar trebui să ţină de ea.”

9. Îţi poţi recăpăta entuziasmul
Pentru a scăpa de apatie, invită la o cafea un coleg competent, propune-i să faceţi un schimb de idei şi să găsiţi modalităţi de a colabora. Solicitarea poate fi simplă: „Îmi doresc să învăţ şi să evoluez pentru a-mi face treaba mai bine, iar o modalitate de a reuşi asta este să consolidez relaţiile cu oameni ca tine”, spune Carole Robin, care a predat timp de decenii legendarul curs „Touchy Feely” la Stanford Graduate School of Business. „Pune-te în situaţii în care vei învăţa mai multe şi nu te vei plictisi.”
10. Modalităţi gratuite de a aduce bucurie
Nu mânca de prânz privind fix la ecranul calculatorului. Invită pe cineva de la birou să luaţi o gustare împreună, la masă, timp de 15 minute. Avem tendinţa de a lăsa dorinţa de perfecţiune să stea în calea lucrurilor bune. Chiar şi simplul fapt de a sta faţă în faţă cu un coleg, pentru puţin timp, vă va apropia. „Dacă aştepţi acel interval de o oră pentru a te conecta cu adevărat cu cineva alături de care lucrezi, vei avea mult de aşteptat.” Pentru a energiza echipa, organizează din când în când petreceri cu schimb de cadouri amuzante, nu doar în perioada sărbătorilor. Sau instalează o cutie – fizică sau virtuală – în care oamenii să-şi exprime recunoştinţa faţă de colegi. Înainte de o şedinţă a echipei, alocă 10 minute pentru a citi mesajele găsite. „E mult mai plăcut să mergi la serviciu când eşti înconjurat de oameni cu care îţi face cu adevărat plăcere să-ţi petreci timpul”, a spus el. „Managerii trebuie ca pur şi simplu să fie nişte gazde bune”. – Will Guidara, coproprietar al restaurantului Eleven Madison Park din New York şi autor al cărţii „Unreasonable Hospitality”.
11. O propunere pentru a pune capăt tiraniei cinei de afaceri de trei ore
Cu toţii am trecut prin asta: cina de afaceri la care soseşte salata, iar apoi restul felurilor de mâncare întârzie ore întregi, obligându-te să porţi discuţii banale, prelungite şi chinuitoare cu străinul aşezat lângă tine. Barry McCardel, director în domeniul tehnologiei, s-a săturat (nu de mâncare) şi propune un nou „pact social”: nicio cină de afaceri nu ar trebui să dureze mai mult de două ore. CEO-ul companiei Hex, o platformă de analiză a datelor bazată pe inteligenţă artificială, a publicat pe X câteva „reforme de bun-simţ”: Timpul de cocktail să nu depăşească 45 de minute; Toată lumea să fie aşezată la masă pentru cină la ora 18:30; Toate aperitivele să fie servite simultan; Un interval de maximum 10 minute între felurile de mâncare; Desertul să fie pe masă cel târziu la ora 20:00. „Aceasta este poziţia mea oficială”, a spus el râzând într-un interviu. „Toată lumea gândeşte la fel.”
12. Cum să fii superior inteligenţei artificiale în 2026
Expertiza ta ar putea deveni depăşită mâine. Nu te mai poţi diferenţia prin simpla acumulare de informaţii. Abilitatea sau capacitatea care face diferenţa este următoarea: poţi recunoaşte tipare? Poţi da sens unor numeroase informaţii disparate? Poţi discerne care perspective sunt credibile şi care nu? Judecata umană va prevala asupra expertizei umane. Un lucru pe care eu îl pot face, dar AI-ul nu, este să dau dovadă de creativitate autentică. Poate că acest lucru înseamnă că natura creativităţii umane se schimbă, devenind mult mai puţin dependentă de generarea ideilor şi mult mai dependentă de selecţia şi dezvoltarea acestora. Am o ipoteză: oamenii devin tot mai sceptici faţă de informaţiile scrise. Intenţionez să fac un mic experiment: în loc să le trimit un e-mail cu idei persoanelor cu care aş comunica în mod obişnuit astfel, le voi suna direct, fără o discuţie prealabilă. Voi vedea dacă informaţiile pe care le obţin sunt diferite şi dacă legătura pe care o formăm este diferită. Adam Grant este profesor la Wharton School of Business din cadrul Universităţii din Pennsylvania şi autorul cărţii care urmează să apară „Vibe: The Secrets of Strong Connections in a Lonely World”.

13. Analistul meu continuă să livreze materiale de slabă calitate generate de AI. Ce ar trebui să fac?
Fii direct, spune Jason Wenk, fondator şi CEO al Altruist. Spre sfârşitul anului trecut, i-a spus unui angajat: „Nu ai alocat mai mult de 15 secunde pentru asta”, relatează Wenk. „Nu acesta este scopul inteligenţei artificiale.” Wenk se poate trezi cu mai multe versiuni ale aceluiaşi material generate de AI, deoarece colegii au interacţionat individual cu un chatbot, spune el. „E o situaţie frustrantă.”
14. Spune ceva original despre AI la o petrecere în această toamnă
Pune în discuţie incidentul legat de Hugging Face, sugerează Ethan Mollick, autorul viitoarei cărţi „Co-Existence: The Next Phase of AI” şi director al Generative AI Labs din cadrul Wharton School (Universitatea din Pennsylvania). Ce trebuie să ştii: în luna iulie, modele de AI dezvoltate de OpenAI au „evadat” dintr-un laborator de testare încercând să fraudeze un test de securitate şi au spart o platformă AI numită Hugging Face. Modelele „au început să se coordoneze şi au devenit obsedate de modul în care vor fi evaluate”, explică el. „Pe de o parte, e adorabil. Pe de altă parte, au trecut de barierele de securitate ale două dintre companiile cu cele mai solide sisteme de protecţie. Aşadar, e un subiect interesant de dezbătut.”
15. Îmbunătăţeşte-ţi modul în care foloseşti AI în viaţa de zi cu zi
„Gândeşte-te la AI ca la un sistem care parcurge diverse etape”, spune Mollick. Până nu de mult, ne aflam în „etapa chatboturilor: întrebai AI-ul ceva, iar acesta îţi oferea răspunsul. Era ca o căutare pe Google, dar mult mai puternică”, afirmă el. „Acea epocă apune, deşi majoritatea oamenilor nu realizează acest lucru”, adaugă el. „Acum intrăm într-o perioadă în care agenţii AI devin o realitate şi le poţi încredinţa sarcini concrete. Aceştia vor completa formulare şcolare, vor utiliza computerul, îţi vor citi e-mailurile şi vor acţiona în numele tău.”

16. Cum să reacţionezi când un prieten este concediat...
Nu trimite un mesaj generic de tipul „Anunţă-mă dacă pot ajuta!”. În schimb, oferă-te să-i pui în legătură cu persoane concrete din reţeaua ta. Interesează-te de situaţia lor, nu doar o dată. Stabileşte o întâlnire la o cafea. „Lasă-i să vorbească”, spune Anna Tavis, executiv cu experienţă în resurse umane şi în prezent şefa departamentului de management al capitalului uman din cadrul NYU. „Ajută-i să înceapă să se gândească la ce vor face în continuare.”
... şi ce să nu spui
Mesajul de evitat este cel care sugerează că situaţia nu contează. Pentru că, de fapt, contează, spune Daniel Lozano, CEO al Kindworks.ai, o companie de software pentru mediul de lucru care îşi propune să promoveze bunătatea la birou. Transmite-le clar că nu a fost vina lor. Lozano afirmă că ritmul schimbărilor în mediul corporativ este atât de alert, încât disponibilizările de astăzi nu sunt, de cele mai multe ori, chestiuni personale.
17. Cum să-ţi stăpâneşti INVIDIA când un coleg este angajat la Anthropic (înainte de listarea la bursă)
Doar intervalele salariale afişate depăşesc 850.000 de dolari pentru unele roluri la Anthropic – ca să nu mai vorbim de acţiunile oferite. Cum gestionezi acele sentimente inevitabile de invidie? Aminteşte-ţi că aceasta nu a fost singura ta şansă de a te angaja la un laborator de avangardă sau la o companie tehnologică de top, spune Aline Lerner, CEO al Interviewing.io, o platformă de recrutare în domeniul tehnologiei. „Aceasta este doar una dintr-o serie de oportunităţi”, afirmă ea. Anthropic şi OpenAI au avut tendinţa de a angaja persoane care aveau deja legături cu aceste companii. Ea pledează pentru empatie faţă de cei care nu dispun de astfel de reţele de contacte. Pentru cei calificaţi să lucreze la companii tehnologice de calibru, există probabil multe alte oportunităţi atractive, spune ea. „Nu cred că acesta este un moment decisiv, de tipul «totul sau nimic».”
18. Ai acelaşi loc de muncă de o veşnicie? Transformă-l în ceva nou
Concentrează-te pe orice oportunitate de a deveni, în mod incontestabil, mai bun într-un domeniu valoros pentru angajatorul tău, spune Cal Newport, profesor de informatică la Universitatea Georgetown şi autor al cărţii „Deep Work”. Repetă aceste eforturi constant şi găseşte modalităţi de a dedica mai mult timp din ziua ta acelor sarcini. Dacă procedezi astfel, îţi creezi oportunităţi de avansare şi obţii pârghiile necesare pentru a prelua controlul asupra vieţii tale profesionale. Şi, spune el, atingerea măiestriei aduce împlinire.
19. Simţi că baţi de mult timp pasul pe loc. Ar trebui pur şi simplu să renunţi?
Cu siguranţă, NU. Calculul e simplu: nu o face. Nu pleca de la un loc de muncă până nu ai altul. E mai uşor să obţii un job atunci când deja ai unul. Dacă eşti cu adevărat furios la serviciu, cea mai bună răzbunare este să-ţi găseşti un job mai bun, să pleci cu eleganţă şi să trăieşti o viaţă frumoasă – Scott Galloway, profesor de marketing la Stern School of Business din cadrul NYU, antreprenor media, realizator de podcasturi şi autor.

20. Semnalează faptul că îţi doreşti o schimbare
„Dacă lucrezi pentru mine şi nu ştiu încotro vrei să ajungi, atunci nu te pot ajuta să ajungi acolo. Mi se pare remarcabil câţi oameni nu şi-au făcut timp pentru o astfel de discuţie”, spune Guidara, patronul de restaurante. Un sfat de la Guidara: nu face asta în a doua săptămână de lucru. Evită să pari nerăbdător sau să dai impresia că ţi se cuvine totul. „Trebuie să laşi să treacă mai multe anotimpuri în rolul actual înainte de a câştiga dreptul de a evolua din acel punct.”
21. Caută feedback mai clar
Dacă nu poţi obţine un job nou, feedbackul te poate ajuta să identifici modalităţi de a te autodepăşi. „Trebuie să pui întrebarea într-un mod foarte specific”, spune Kim Scott, consultant în domeniul relaţiilor profesionale şi fost executiv la Google. Evită întrebările la care se poate răspunde doar cu „da” sau „nu”. O întrebare care îi place ei: „Ce aş putea face pentru a uşura colaborarea cu mine?”
22. Cum să-ţi dai seama dacă rişti să fii dat afară
Stabilirea persoanelor care ajung pe lista de disponibilizări este un proces cunoscut ca fiind complicat şi, de obicei, viciat. Totuşi, în ultimii ani, au început să se contureze anumite tipare. A dus echipa ta lipsă de finanţare o perioadă îndelungată – să fie ăsta un semn că executivii prioritizează alte departamente? Se concentrează jobul tău pe coordonare sau analiză, sarcini pe care directorii generali vor tot mai mult să le transfere către inteligenţa artificială? Lucrezi într-o echipă foarte mică, în care doar câţiva angajaţi raportează aceluiaşi manager?

23. Excelezi într-un job pe care nu-l iubeşti
Arianna Huffington, fondatoare şi CEO Thrive Global: „Abordezi diferit situaţia rămânerii într-un job pe care nu-l iubeşti dacă nu acţionezi din frică şi disperare”.
24. Ultimul cuvânt despre succesul în prezent
„Trebuie să înveţi să conduci prin influenţă şi să fii un bun coleg de echipă. Cred că toţi ne amintim de proiectele de grup din liceu, facultate sau masterat şi de modul în care una sau două persoane păreau să fie mereu motorul acelor grupuri. Nu doar prin faptul că ştiau ce e de făcut, ci şi prin modul în care impulsionau proiectul şi îşi asumau responsabilitatea pentru succesul întregii echipe”, spune Jim Lanzone, CEO-ul Yahoo. „Situaţia este exact aceeaşi la locul de muncă, indiferent de nivelul ierarhic la care te afli. Iar astfel de oameni sunt rari.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










