♦ Cheltuielile cu dobânzile au sărit, pe primele trei trimestre din an, peste cheltuielile de capital (investiţiile statului), pentru prima dată în ultimii zece ani ♦ Cheltuielile cu dobânzile au fost, în primele nouă luni din 2026, an/an, cu 16 mld. lei (3 mld. euro) mai mari decât toate investiţiile statului (cheltuielile de capital) ♦ Faţă de primele nouă luni din 2025, cheltuielile cu dobânzile au fost în acest an cu 11 mld. lei mai mari ♦ Investiţiile totale nu au suferit pentru că au fost compensate de intrările din banii UE.

Cheltuielile cu dobânzile la credite devin o povară din ce în ce mai grea pentru buget. Cheltuielile cu dobânzile au fost în primele nouă luni din an de 51 mld. lei (10 mld. euro), cu 11 miliarde de lei peste cheltuielile cu dobânzile din aceeaşi perioadă a lui 2025 şi cu un miliard de lei peste toate cheltuielile cu dobânzile din 2025.

În aceste condiţii, dacă nu se întâmplă nimic spectaculos, şi nu sunt semne că s-ar putea întâmpla ceva spectaculos, cheltuielile cu dobânzile se vor apropia de 70 mld. lei (15 mld. euro), peste estimare de 60 mld. lei, ceea ce ar însemna 3,3% din produsul intern brut, la noul PIB estimat de 2.086 mld.

lei. Adică peste estimarea de 3% din PIB de la începutul anului. Ca pondere în PIB, cheltuielile cu dobânzile nu ar creşte spectaculos peste estimare, dar pentru veniturile bugetare importanţă este majoră. Pentru că estimarea de PIB a crescut din cauza inflaţiei (singura care aduce creşterea nominală a PIB, pentru că nu avem creştere economic deloc), dar veniturile nu vor creşte proporţional - economia este pe minus, consumul este, în continuare, în scădere.

Cum veniturile ca pondere în PIB nu depăşesc 34% din PIB, asta înseamnă că cheltuielile cu dobânzile ca procente în venituri se vor apropia de 10%. La nouă luni, cheltuielile cu dobânzile au însemnat 8,4% din venituri, în vreme ce cheltuielile de capital au fost de doar 5,9% din venituri.

După majorarea PIB estimat de la 2.056 mld. lei la 2.086 mld. lei, deficitul bugetar a fost majorat cu 3,5 mld. lei, până la 130 mld. lei (deficitul ca pondere în PIB rămâne la 6,2%). Dar statul nu acoperă din împrumuturi doar deficitul ci şi datoria ajunsă la scadenţă care trebuie refinanţată. Iar, până la final de an, statul trebuie să mai găsească 70 mld. lei pentru finanţarea deficitului şi rostogolirea datoriei, a spus ministrul finanţelor, Alexandru Nnazare. Asta vine cu costuri şi mai mari, pentru că România se împrumută la cel mai înalt nivel din UE – dobânzile pe piaţa internă se apropie de 8%. Bondurile României, la 10 ani, erau ieri tranzacţionate pe pieţele externe cu dobânzi de 7,22% (sursa S&P). Cum economia nu creşte, singura şansă este ca România, prin ce face, să convingă pieţele că direcţia este bună, iar dobânzile să scadă.

Cât priveşte cheltuielile de capital (investiţiile statului), acestea au fost, la nouă luni din an, de 35 mld. lei, cu 5 mld. mai mici decât cheltuielile făcute în aceeaşi perioadă a lui 2025. Însă ele au fost puternic suplinite de intrările de fonduri UE. Se pare că avem de-a face şi cu o strategie pentru că tiparul este vizibil: de-a lungul vremii, cu cât a crescut absorbţia fondurilor UE, cu atât a scăzut contribuţia statului cu investiţii proprii în economie. Fondurile UE au fost gura de oxigen care a ajutat guvernul să acopere alte găuri din capitolele de cheltuieli bugatare. La nouă luni din an, cheltuielile totale de investiţii (din fonduri UE şi din buget) au fost de 106 mld. lei, adică spre 5% din noul PIB estimat de 2.086 mld. lei şi au toate şansele să atingă nivelul estimat de 8% din PIB, la final de an. Din cele 106 mld. lei intrate în investiţii, 71 mld. lei au venit de la UE şi 35 mld. lei din buget. Deci, pe primele trei trimestre, finanţarea UE a însemnat 2/3 din întreaga finţare a  investiţiilor.

Anul acesta, finanţarea de la UE va scădea pentru că PNRR a ajuns la final. Iar statul va trebui să aloce, probabil, mai mult pentru cheltuielile de capital pentru a duce la bun sfârşit măcar marile proiecte de infrastrucrută pe care care le-a început, ceea ce înseamnă că ar putea fi forţat să taie din alte capitole de cheltuieli.