Schimbări la conducerea Hidroelectrica: Ion Ariton a fost numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere, după retragerea lui Silviu-Răzvan Avram
Hidroelectrica (H2O), cea mai mare companie de la Bursa de Valori Bucureşti, l-a numit pe Ion Ariton în funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere, după ce Silviu-Răzvan Avram a renunţat la această poziţie, potrivit unui raport transmis investitorilor.
Schimbarea a fost decisă în şedinţa Consiliului de Supraveghere din 22 octombrie, iar numirea lui Ion Ariton a intrat în vigoare în aceeaşi zi.
„Pentru asigurarea continuităţii activităţii şi a bunei funcţionări a societăţii, Consiliul de Supraveghere a hotărât alegerea dlui Ion Ariton în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere, începând cu data de 22 octombrie 2026”, se arată în raportul companiei.
Ion Ariton este membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica din 2025. Anterior, în perioada 2019-2021, a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).
Acesta a ocupat funcţia de ministru al economiei între 2010 şi 2012 şi a avut două mandate de senator, în legislaturile 2008-2012 şi 2012-2016.
Hidroelectrica are o capitalizare bursieră de aproximativ 81,7 mld. lei. Acţiunile companiei se tranzacţionau vineri la un preţ de 181,6 lei pe titlu, în stagnare faţă de şedinţa precedentă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










