Preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, la DNA, în dosarul "Carpatica": Cred că are legătură mai mare cu Astra decât cu ordonanţa ASF
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu, s-a prezentat, vineri, la DNA, fiind citat în dosarul "Carpatica", în care sunt urmăriţi penal omul de afaceri Ilie Carabulea, Laura Chiţoiu, Marian Mârzac şi Radu Mustăţea. Dan Radu Ruşanu a declarat, la ieşirea de la DNA, că, în opinia lui, motivul pentru care a fost chemat de procurori are legătură mai mare cu Astra decât cu ordonanţa ASF, precizând că marţea viitoare va avea răspunsul privind urmărirea sa penală.
Dan-Radu Ruşanu a spus că Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului prin care a fost modificat numărul de membri din Consiliul ASF de la 11 la nouă, respectând cu stricteţe criteriile din lege privind experienţa, vechimea şi, în special, incompatibilitatea cu membrii Parlamentului, a fost solicitată de Comisia Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional.
Întrebat dacă a fost pus sub învinuire, Ruşanu a spus că, cel mai probabil, marţea viitoare va avea acest raspuns.
"Eu cred că are legătură mai mult cu Astra decat cu ordonanţa, petnru că aţi văzut şi dumneavoastră o declaraţie a domnului preşedinte Băsescu, în care spune că pentru acţiunea nejustificată la Astra ar trebui să răspundă conducerea incompetentă a ASF-ului. Vom vedea peste două, trei, patru săptămâni dacă acţiuneea incompetenţilor de la ASF a fost nejustificată vizavi de Astra sau domnul preşedinte Băsescu probabil că a conchis că această acţiune este nejustificată ca să-şi apere pe prietenul dânsului, domnul Dan Adamescu", a mai spus Dan Radu Ruşanu.
Cititi mai multe pe www.
mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










