Prelungirea Ghencea, contract semnat în 2019 cu termen de 24 de luni, ar urma să fie terminată abia în septembrie 2028. Primăria Capitalei a publicat calendarul lucrărilor pe fiecare tronson

Autor: Bogdan Alecu Postat la 23 octombrie 2026 16 afişări

Prelungirea Ghencea, contract semnat în 2019 cu termen de 24 de luni, ar urma să fie terminată abia în septembrie 2028. Primăria Capitalei a publicat calendarul lucrărilor pe fiecare tronson

Lucrările de pe Prelungirea Ghencea ar urma să fie finalizate integral în septembrie 2028, potrivit calendarului pe tronsoane publicat de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB). Primul segment de linie de tramvai care ar urma să fie gata este cel dintre strada Braşov şi strada Râul Doamnei, cu termen la începutul anului 2027. Ultimele lucrări vizează bucla de tramvai şi accesul la parcarea Park&Ride de la capătul arterei. Practic, lucrările vor fi gata la 21 de ani de la demararea dezvoltărilor din zona respectivă - practic o generaţie întreagă a crescut într-un şantier fără de sfârşit.

„Facem în doi ani ce nu s-a făcut în 8 ani”, este mesajul cu care PMB prezintă proiectul. Potrivit primăriei, lucrările „au luat avânt” şi au termene clare pentru fiecare tronson.

Pe tronsonul dintre strada Braşov şi strada Râul Doamnei, calea de rulare a tramvaiului este realizată în proporţie de 95%. Urmează montarea gardului de delimitare şi a stâlpilor pentru catenară şi iluminat. Stâlpii au fost deja comandaţi şi vor fi montaţi pe amplasamentul vechilor stâlpi de iluminat, fără a afecta trotuarul.

Pe tronsonul Râul Doamnei – Valea Oltului, atât linia de tramvai, cât şi carosabilul au termen iulie-august 2027.

Zidurile de separaţie sunt gata, iar stâlpii liniei de contact sunt montaţi în proporţie de 92%. Pe partea stângă, drumul este realizat în proporţie de 88%. Mai rămân stratul final de asfalt, trotuarul şi spaţiul verde. Pe partea dreaptă, lucrările la drum vor începe în paralel cu finalizarea reţelelor de apă şi canalizare. Tot aici vor începe lucrările de consolidare a apeductelor din zona Ghidiceni, care vor impune reorganizarea circulaţiei.

Între Valea Oltului şi Mărăcineni, linia de tramvai are termen octombrie 2027. Drumul, trotuarele şi pistele de biciclete au termen noiembrie-decembrie 2027 şi vor începe după relocarea reţelelor de medie şi joasă tensiune şi a celor de telecomunicaţii.

Pe tronsonul Mărăcineni – Park&Ride, termenul este noiembrie-decembrie 2027. Au început lucrările la infrastructura liniei de tramvai, de la limita proiectului CNAIR până la intrarea în Park&Ride. Porţiunea până la sensul giratoriu se va executa pe baza unui protocol între PMB şi CNAIR. La bazinul de retenţie de la Mărăcineni se lucrează la armarea radierului. La cel de la Park&Ride se pregăteşte turnarea stratului suport din beton.

Capătul dinspre oraş va fi terminat mai târziu, iar în zona terminalului tramvaiului 41, linia de tramvai are termen martie-aprilie 2028. Pe o lungime de circa 200 de metri se va face cale dublă de rulare, cu macazuri automatizate, linie de contact nouă şi două peroane. Carosabilul a fost lărgit la două benzi, dar stratul final de asfalt va fi pus abia în iulie-august 2028, după finalizarea liniei de tramvai.

Ultimul termen, septembrie 2028, priveşte bucla de tramvai de la Park&Ride. Lucrările vor începe după finalizarea structurii de rezistenţă a parcării. Tot atunci ar urma să fie gata şi accesul în parcare, pistele de biciclete şi o platformă pentru autobuze şi microbuze la capătul de linie.
Lucrările sunt executate de asocierea Bog'Art – Concelex, iar proiectul presupune în principal lărgirea bulevardului la patru benzi de circulaţie şi extinderea şi modernizarea liniei de tramvai. Proiectul include lărgirea la patru benzi a unui tronson rutier de 2,46 km, modernizarea a 5,73 km de cale dublă de tramvai şi amenajarea de piste pentru biciclete.

Contractul iniţial a fost semnat în septembrie 2019 de primarul de atunci, Gabriela Firea. Investiţia avea o durată de execuţie de 24 de luni şi o valoare de aproximativ 73,5 milioane euro fără TVA, iar costul total al proiectului era estimat la circa 122 milioane euro. Proiectul prevedea o arteră de aproximativ 6 kilometri, cu cale dublă de tramvai, două benzi pe sens şi un nod intermodal cu parcare Park&Ride de 300 de locuri, extensibilă la 500.

Ulterior, primarul Nicuşor Dan anunţa că pe tronsonul Braşov – Râul Doamnei urma să fie păstrat locul pentru linia de tramvai, fără a fi montată infrastructura, astfel încât să se poată circula pe patru benzi. Pentru restul arterei până la Centură erau necesare, potrivit lui Nicuşor Dan, exproprieri de 60-70 de milioane de lei şi lucrări de circa 120 de milioane de lei, fără tramvai.

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.