Planul de naţionalizare care zguduie piaţa imobiliară din Berlin. Cel mai mare proprietar de locuinţe din Europa riscă pierderi de peste 8 miliarde de euro
Vonovia, cel mai mare proprietar de locuinţe din Europa, riscă să piardă peste 8 miliarde de euro din cauza planurilor de naţionalizare a unor apartamente din Berlin. Partidele care ar putea forma viitorul guvern al capitalei Germaniei discută trecerea a peste 140.000 de locuinţe în proprietate publică.
Partidul de stânga radicală Die Linke, câştigătorul alegerilor regionale din septembrie, a acceptat să înceapă negocieri pentru formarea unei coaliţii cu Partidul Social-Democrat (SPD) şi Alianţa 90/Verzii privind transferul unor portofolii mari de apartamente în proprietatea statului, în încercarea de a reduce chiriile din Berlin, scrie Financial Times.
Propunerea, care prevede despăgubiri mult sub valoarea de piaţă, ar putea provoca pierderi de peste 11 miliarde de euro pentru patru mari companii imobiliare, raportat la valorile la care proprietăţile sunt înregistrate în contabilitatea acestora, potrivit calculelor FT.
Berlinul se confruntă cu o lipsă cronică de locuinţe. Potrivit Senatului Berlinului, oraşul cu 4 milioane de locuitori are un deficit estimat la 100.000 de apartamente.
Peste 144.000 de apartamente ar putea fi naţionalizate
Planurile se bazează pe o prevedere a Constituţiei germane care nu a mai fost aplicată până acum în acest mod.
Companiile imobiliare care deţin peste 10.000 de apartamente în Berlin ar urma să fie obligate să transfere în proprietate publică locuinţele care depăşesc acest prag. Potrivit datelor publicate de companii, peste 144.000 de apartamente ar putea fi afectate.
Partidele au în vedere plata unor despăgubiri de cel mult 16 miliarde de euro, ceea ce ar însemna o compensaţie medie de puţin peste 100.000 de euro pentru fiecare apartament. Un proiect de lege ar urma să fie prezentat până în 2028.
Potrivit calculelor Financial Times, despăgubirile propuse ar fi cu peste 40% mai mici decât valoarea contabilă medie a apartamentelor deţinute de cele patru companii care ar putea fi afectate: Vonovia, Heimstaden, Adler şi Covivio.
Vonovia riscă pierderi de 8,4 miliarde de euro
Acţiunile Vonovia, compania care deţine cele mai multe locuinţe în Berlin, aproximativ 130.000 de apartamente, au scăzut săptămâna trecută la cel mai redus nivel din 2023.
Potrivit datelor companiei, un apartament din portofoliul său are o valoare medie de piaţă de 170.000 de euro. Astfel, cele 120.000 de locuinţe care ar putea fi naţionalizate valorează aproximativ 20,4 miliarde de euro.
Vonovia ar primi însă despăgubiri de numai 12 miliarde de euro, ceea ce ar însemna o pierdere de 8,4 miliarde de euro.
Şeful Vonovia consideră planurile de naţionalizare neconstituţionale
Directorul general al Vonovia, Luka Mucic, a declarat că planurile sunt „neconstituţionale” şi că nu ar rezista unei contestări în instanţă.
Germania are nevoie de „predictibilitate, securitate juridică şi un mediu investiţional stabil” pentru a rezolva deficitul de 1,4 milioane de locuinţe, a spus acesta.
În ciuda incertitudinii, Vonovia a transmis că intenţionează să investească anul acesta 539 de milioane de euro în portofoliul său existent din Berlin şi că în prezent construieşte 1.000 de apartamente.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










