Patronatele din industria ospitalităţii nu vor susţine o nouă creştere a salariului minim în actualele condiţii fiscale. „Statul încasează aproape 300 de lei pentru fiecare 200 de lei promişi cetăţeanului”
Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) atrage atenţia că o nouă majorare a salariului minim, fără o reformă a fiscalităţii şi fără măsuri care să reducă presiunea asupra mediului economic, riscă să devină o sursă suplimentară de venit pentru stat, nu un sprijin real pentru angajaţi.
„Dacă statul vrea mai mulţi bani de la noi, ar putea măcar să îi ceară cinstit, nu să îi pună în cârca cetăţenilor. Pentru 200 de lei, statul încasează aproape 300. Dacă voiau să ajute cetăţenii, ar fi anulat TVA la produsele de bază. Acestea nu sunt măsuri cinstite”, declară Călin Cozma, preşedintele executiv FPIOR.
Preşedintele executiv al Federaţiei, Călin Cozma, avertizează că actualul mecanism fiscal transformă majorările salariale într-o povară pentru angajatori şi într-o oportunitate de colectare pentru stat.
Federaţia subliniază că opoziţia patronatelor faţă de o nouă creştere a salariului minim, în actualele condiţii, nu are legătură cu valoarea muncii oamenilor sau cu lipsa nevoii de venituri mai mari. Dimpotrivă, presiunea financiară asupra angajaţilor este evidentă, iar creşterea salariilor este necesară.
“Nimeni nu contestă necesitatea creşterii veniturilor tuturor angajaţilor, cu precădere a categoriilor celor mai vulnerabile, celor cu venituri mici.
Dar fără o strategie corectă legată de acest aspect, doar creşterea fără discernământ a salariului minim va pune presiune mai mare pe firme şi pe angajaţi. Obiectivul este scăderea taxări pe muncă pe veniturile mici. Să nu uităm ca suntem ţara cu cea mai mare taxare pe venituri mici din UE”, afirmă şi Valentin Şoneriu, preşedinte FPIOR.
El a adăugat că ”Guvernul trebuie, la un moment dat, să înţeleagă că ar trebui să le lase acestor categorii de angajaţi mai mulţi bani în buzunar, prin reducerea taxării veniturilor respective. Dacă vrea să aibă un impact real, ar trebui să existe zero impozitare pe salariul minim”.
Datele invocate de patronate arată că, în cazul unei companii conduse de un antreprenor care îşi asumă direct riscurile activităţii, profitul brut anual rămas după cheltuieli ar ajunge la 24.699 de lei în scenariul unei majorări cu 300 de lei a salariului minim şi la 23.538 de lei în cazul unei creşteri cu 500 de lei. Aproape 700.000 de firme ar fi expuse acestei presiuni, potrivit estimărilor prezentate de reprezentanţii patronatelor.
„Nu poţi să ceri permanent mediului privat să acopere nota de plată a unor decizii publice şi să prezinţi fiecare creştere de taxe sau de costuri drept o măsură în favoarea cetăţeanului. Dacă vrei să creşti veniturile oamenilor, trebuie să te asiguri că banii ajung la ei, nu că cea mai mare parte se întoarce la stat. Altfel, nu vorbim despre sprijinirea angajaţilor, ci despre o nouă metodă de colectare”, atrage atenţia Călin Cozma.
Federaţia consideră că Guvernul trebuie să înceapă cu o analiză reală a efectelor fiscalităţii asupra salariilor şi asupra companiilor, urmată de un dialog concret cu partenerii sociali.
Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România este cea mai mare organizaţie naţională din domeniu, care reuneşte peste 1.000 de companii şi reprezintă 24 de judeţe ale ţării, plus municipiul Bucureşti, 29 de patronate şi peste 26 000 de angajaţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










