Internetul a conectat România, iar inteligenţa artificială poate aduce următorul val de creştere pentru industria telecom. Companiile cer însă stabilitate economică şi predictibilitate pentru continuarea investiţiilor
♦ Cererea pentru soluţii tehnologice devine tot mai sofisticată ♦ Fondurile europene şi proiectele de digitalizare a administraţiei reprezintă oportunităţi importante pentru industria telecom ♦ Adoptarea inteligenţei artificiale trebuie însoţită de investiţii în educaţie şi mentorat ♦ Stabilitatea economică şi predictibilitatea sunt esenţiale pentru continuarea investiţiilor în 2027.
România are o infrastructură de telecomunicaţii bine dezvoltată, însă mai are paşi importanţi de făcut în digitalizarea economiei şi a administraţiei publice. Pentru operatorii telecom, următoarea etapă de creştere nu mai ţine doar de extinderea reţelelor, ci şi de dezvoltarea unor servicii precum inteligenţa artificială, cloudul şi securitatea cibernetică, pentru care cererea din partea companiilor şi instituţiilor publice este tot mai mare.
Aceasta a fost una dintre concluziile participanţilor în cadrul ediţiei a 16-a a summitului ZF Digital '26 „De la digitalizare, la companii construite digital. În era AI, ce tehnologii justifică investiţiile în 2027?“.
„Vedem o nevoie tot mai mare de tehnologie, de la infrastructura tradiţională la cea conectată, atât în rândul companiilor, cât şi al instituţiilor publice, care îşi doresc rezultate concrete.
Nu mai este vorba doar despre investiţii în tehnologie, ci despre soluţii care să răspundă unor nevoi tot mai clare şi mai bine definite“, a spus Alexandru Băloi, Vodafone Business Director.
Dincolo de oportunităţile oferite de noile tehnologii, reprezentanţii industriei consideră că perspectivele pentru 2027 vor fi influenţate puternic de evoluţia economică, de stabilitatea mediului de afaceri şi de capacitatea statului de a continua proiectele de digitalizare.
„Pentru 2027, depindem foarte mult de nivelul de atragere de fonduri europene locale şi de proiectele pe care le va lansa statul pentru digitalizare în continuare“, a declarat Florin Popa, business director al Orange România.
La rândul său, Daniel Tudose, country manager al Ericsson România, a identificat printre principalele riscuri pentru industrie contextul macroeconomic şi posibilitatea ca sectorul telecom să nu fie inclus între priorităţile guvernului în pregătirea următorului val de finanţări europene.
„Una dintre temerile mele este că nu vom reuşi, ca industrie de telecomunicaţii, să aducem sectorul pe agenda guvernului în perspectiva următorului val de finanţări europene, care va fi definit în lunile următoare“, a explicat Daniel Tudose. Reprezentantul Ericsson a menţionat şi riscul ca România să nu reuşească să ţină pasul cu economiile care adoptă mai rapid noile tehnologii, precum Statele Unite şi China.
Pentru Vodafone Business, evoluţia economică, inflaţia şi disponibilitatea fondurilor europene sunt, de asemenea, factori care pot influenţa ritmul dezvoltării. Alexandru Băloi a subliniat că industria are nevoie de stabilitate politică şi economică pentru a-şi putea continua investiţiile.
O altă prioritate pentru următorii ani este dezvoltarea competenţelor digitale, în condiţiile în care utilizarea inteligenţei artificiale schimbă cerinţele angajatorilor.
Iulian Hostiuc, Bucharest Studio Manager şi Portfolio Engineering Director la Cognizant România, consideră că digitalizarea serviciilor publice, interoperabilitatea sistemelor informatice şi dezvoltarea cloudului guvernamental trebuie însoţite de politici care să încurajeze integrarea tinerilor pe piaţa muncii.
„E clar că avem nevoie de talent nou în piaţă. În ciuda presiunii, e nevoie de talent nou. Dacă nu investim acum în juniori, peste trei-patru ani vom avea mari probleme în a gestiona businessul“, a avertizat acesta.
Oficialul Cognizant România a atras atenţia că tinerii aflaţi la început de carieră au nevoie de pregătire şi mentorat pentru a învăţa să folosească responsabil instrumentele de inteligenţă artificială, mai ales că greşelile pe care le pot face cu ajutorul acestei tehnologii pot avea consecinţe mai mari decât în trecut.
La rândul său, Florin Popa, reprezentantul Orange România, a subliniat că România nu a reuşit să valorifice suficient fondurile disponibile prin PNRR pentru dezvoltarea competenţelor digitale, inclusiv pentru pregătirea, recalificarea şi perfecţionarea angajaţilor.
Conferinţa a fost organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu Vodafone, Anytime (by Interamerican), Bitdefender, CEC Bank, BRD – Groupe Société Générale, CloudXEdge, ING, AustriaCard Holdings, Bondoc & Asociaţii, Cargus, Matricia, Popovici Niţu Stoica & Asociaţii, SmartBill, XTB, Wonderful, Ericsson, Corporate Intelligence Agency.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










