Harta gazelor din România la intrarea în iarnă şi înainte de Neptun Deep: cine le scoate, cine le transportă şi cine le aduce până la aragaz. Aproape tot lanţul este listat la Bursa de Valori şi oricine poate deveni acţionar

Autor: Liviu Popescu Postat la 05 noiembrie 2026 20 afişări

Gazele ajung în aragaz şi centrale după un drum în patru etape, iar la fiecare etapă sunt alţi jucători şi alte reguli.

Harta gazelor din România la intrarea în iarnă şi înainte de Neptun Deep: cine le scoate, cine le transportă şi cine le aduce până la aragaz. Aproape tot lanţul este listat la Bursa de Valori şi oricine poate deveni acţionar

Gazele ajung în aragaz şi centrale după un drum în patru etape, iar la fiecare etapă sunt alţi jucători şi alte reguli. Acest drum este cel mai aglomerat acum, la început de iarnă, când România intră în sezonul rece cu depozitele umplute în proporţie de aproape 90%. Romgaz şi OMV Petrom extrag gazele, Transgaz le transportă, iar Distrigaz Sud Reţele, Delgaz Grid le duc până în casele consumatorilor. Din prima jumătate a lui 2027, pe acelaşi drum ar trebui să intre şi primele gaze din Neptun Deep, proiectul din Marea Neagră care poate aproape dubla producţia ţării. 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.