Cel mai mare proiect al României de după 1990, aflat în coordonarea austriecilor de la OMV, care este posibil să ajungă la o valoare de 200 miliarde de euro, cât jumătate din PIB-ul României, are o vulnerabilitate neaşteptată: Austria, care deţine 31% din OMV şi controlează de facto compania, nu este în NATO.

Înainte de anexarea Crimeii în 2014 şi de atacul ruşilor în Ucraina în 2022, faptul că Austria nu este în NATO, fiind neutră din anii 50, nu avea importanţă. Dar acum are foarte mare importanţă, pentru că în Austria va merge jumătate din profitul obţinut dintr-un activ care nu va fi apărat, la nevoie, de armata austriacă, pentru că Austria este neutră, nu este în NATO şi nu intervine în conflicte.

Austriecii au ajuns să exploateze gazul din Marea Neagră prin achiziţia a 51% al Petrom în 2004, cu doar 600 milioane de euro, în condiţiile în care de atunci încoace partea lor de profit a fost de 6 miliarde de euro, deci şi-au scos de zece ori banii în 20 de ani. Profitul total al OMV Petrom din perioada 2005-2025 a fost de 12 miliarde de euro.

Neptun Deep, unde estimările conservatoare indică un zăcământ de gaze de 100 miliarde de mc de gaze iar cele optimiste de 200 miliarde de mc de gaz, este împărţit în mod egal între OMV Petrom şi Romgaz.

La un preţ al gazului astăzi de circa 1000 euro pe mia de mc, înseamnă o valoare între 100 mld. euro şi 200 mld. euro, adică jumătate din PIB-ul prognozat al României pentru 2026. Romgaz nu a fost de la început în proiect, ci a trebuit să dea 1 miliard de euro către americanii de la Exxon, care intraseră anterior.

Situaţia de securitate este cu atât mai complicată cu cât chiar ieri Carlyle, un gigant de investiţii american cu active de 500 mld. $ care a dezvoltat un perimetru mai mic de gaze din Marea Neagră, Midia, a anunţat pe neaşteptate vânzarea proiectului către o mică firmă olandeză de profil, Mazarine, care are parteneriate în afaceri cu gaz tocmai cu ruşii de la Gazprom. Banii nu au miros.

Chestiunea este că miza oricărui asemenea proiect este gazul în sine, nu redevenţele. Spre exemplu, Black Sea Oil and Gas, firma sub care Carlyle a operat exploatarea din Marea Neagră, face profit anual de 100 milioane de euro la afaceri de 200 milioane de euro din  extragerea a 1 miliard de mc de gaz pe an.  Firma plăteşte redevenţe anuale la stat de circa 20 milioane de euro.

Iar  miza şi mai mare de fapt nu sunt banii, ce accesul la resurse. După cum s-a văzut în criza gazelor din 2009 şi următoarele, apoi după izbucnirea războiului dintre Rusia şi Ucraina şi dinamitarea North Stream de către ucranieni, miza în energie nu sunt banii, cât accesul.

Şi mai dramatic întăreşte această sentinţă situaţia din 2026, după izbucnirea războiului din Iran şi închiderea Ormuz. Pur şi simplu stai cu banii în mână şi nu ai de unde cumpăra gaz sau, mai nou, motorină.

De aceea, a doua întrebare din titlul acestui editorial – unde merge gazul din Marea Neagră şi de ce ar putea ajunge România să exporte gaz dacă în 20 de ani va rămâne fără gaz, este şi mai importantă. Este absolut de neînţeles şi de neacceptat ca România să nu fie informată până la această oră unde va merge gazul din Marea Neagră, în condiţiile în care cel mai probabil în aprilie 2027 va începe exploatarea Neptun Deep.

Cea mai bună soluţie pentru România este în acest moment reducerea exploatărilor terestre de gaz acolo unde este posibil şi conservarea celorlalte cum este câmpul de la Caragele din Buzău şi asigurarea consumului anual intern din rezervorul Neptun Deep de la Marea Neagră, care va ajunge la cotă maximă să livreze 8 miliarde de mc pe an, 80-90% din consumul României.

Iar gazul din onshore, de pe teritoriu, trebuie lăsat generaţiilor viitoare. Verdele şi solarele şi eolienele sunt poveşti cu cocoşul roşu, după cum se vede de patru ani încoace, când toată lumea e înnebunită după energie şi nimeni nu mai ţine cont de ce va fi peste 100 de ani cu Planeta.

În lume erau 4 miliarde de oameni acum 50 de ani, azi sunt 8,3 miliarde de euro. Nu e normal să crească preţurile la energie? În această dimineaţă Elveţia a anunţat restricţii de viteză pe autostrăzi la 80 km pe oră pentru a reduce cererea de motorină pentru că nu mai dispune de rezerve.

România este privilegiată cu resurse, dar din păcate politicienii săi nu au ştiut/nu au putut/nu au vrut/nu au fost lăsaţi să transforme aceste resurse în prosperitate pentru locuitorii săi.

Peste tot în lume statele îşi îngrijesc resursele prin companii de stat – Norvegia are un fond de 2.000 de miliarde de dolari din vânzarea de gaz prin Statoil– numai noi nu suntem în stare să avem un corp puternic de funcţionari şi executivi competenţi, flancat de un corp puternic de procurori şi judecători, care să administreze şi să transforme aceste resurse în valoare adăugată pentru ţară.

N-ai ce să mai faci acum. Dar măcar de acum înainte să ne trezim. Faptul că în al doisprezecelea ceas i s-a făcut loc şi Romgazului la masa Neptun Deep, însă atenţie, în schimbul a 1 miliard de dolari, iar că acum Romgaz a preluat Azomureş şi între timp am mai dezvoltat şi reţeaua de gaze în ţară, arată ca România, ca întotdeauna, la un moment dat se trezeşte ca boxerul din pumni.

România este singura ţară din UE care îşi asigură peste 80% din necesarul de gaz din resurse proprii, apelând la importuri doar pentru că nu a fost în stare să dezvolte capacităţi de stocare decât la nivelul a 2 miliarde de mc, faţă de 6 miliarde de mc Ungaria, care nu are gaze!

Germania, Spania, Franţa, Italia, Austria – importă 90% sau mai mult din consumul de gaze.

Ungaria are la o suprafaţă şi populaţie la jumătate faţă de România o reţea de gaze de 100.000 km, dublă până acum câţiva ani faţă de România. 99% din locuinţele din Ungaria sunt conectate la gaz, în timp ce 25% din locuinţele din România se încălzesc iarna cu lemne.

Ziarul Financiar a scris în aceste pagini de 10 ani că nu poţi să ai economie fără industrie şi nu poţi să ai industrie fără gaz şi că gazul din Marea Neagră trebuie să meargă în România. Şi nu poţi să ai civilizaţie fără gaz. Şi s-au mai mişcat lucrurile, reţeaua şi numărul de consumatori a crescut.

Germania are la o suprafaţă de 1,5 ori faţă de România o reţea de 500.000 km de gaz. Ai gaz, ai industrie, ai export. Germania are exporturi de 1500 miliarde de euro, Ungaria are exporturi de 150 miliarde de euro, România are doar 100 miliarde de euro.

Cum să pui valoare adăugată peste materii prime cum este grâul când n-ai gaz să faci croasante, de exemplu?

Până acum câţiva ani, o firmă de croasante din Smârdan, judeţul Galaţi, trebuia să aducă gaz la cisternă. Cu toate aceste dificultăţi, a ajuns la afaceri de peste 20 milioane de euro şi vinde în toată lumea.

Reţeaua şi consumul de gaz înseamnă industrie şi civilizaţie acasă la oameni, înseamnă prosperitate. Înseamnă mai multe locuri de muncă, mai mult apartamente vândute, mai multă mobilă, mai mulţi copii care să se nască, înseamnă viaţă. Energia este viaţă. Să traiască toată lumea, toată Europa, dar să trăim şi noi. Avem nevoie de investiţii străine, avem nevoie de capital, de know how. Dar trebuie să şi trăim.

Să sperăm că nu se va ajunge la situaţia în care conducta BRUA va trece pe sub curţile oamenilor care nu sunt conectaţi la gaz să ducă gazul mai la vest şi că sutele de mii de bucureşteni nu vor mai îngheţa în apartamente şi vor citi în ziare despre faptul că „România a devenit independentă energetic”, că atunci chiar nimeni nu va mai putea întoarce furia românilor.