Comisiile de cultură au avizat favorabil, în unanimitate, propunerile pentru noul CA al SRR
Preşedintele Comisiei de cultură din Senat, Georgică Severin, a declarat, luni, după audierea din comisiile reunite ale celor două Camere a celor nominalizaţi pentru Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, că votul în comisie a fost unul favorabil, în unanimitate. Propunerile urmează să fie votate în plenul comun al Parlamentului, începând cu ora 16.00.
UPDATE 13:01 Comisiile de cultură au avizat favorabil, în unanimitate, propunerile pentru noul CA al SRR
Georgică Severin a mulţumit fostului Consiliu de Administraţie al SRR, care şi-a încheiat mandatul de patru ani, precizând că ”Radioul Public s-a demonstrat o instituţie serioasă, care şi din punctul de vedere al audienţei ocupă primul loc, iar din punct de vedere financiar, s-a dovedit o instituţie profitabilă şi bine manageriată”.
El a arătat că mulţi dintre cei propuşi pentru noul Consiliu de Administraţie au făcut parte şi din Consiliul care tocmai şi-a încheiat mandatul, şi a menţionat că propunerile s-au referit la persoane cu experienţă în radio, în managementul media, fiind puţine situaţiile cu experienţă mai puţină în domeniu, iar acest lucru s-a întâmplat mai mult în cazul supleanţilor.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










