Nu mă pricep la blănuri, dar mă înţeleg bine cu asistentul AI. El ştie că de obicei caut produse fabricate în România, ca o alternativa la cele importate. Aţi văzut că acum şi Premierul Luca Niculescu vorbeşte despre patriotism economic, încă nu este clar ce înseamnă asta, dar nu poate fi nimic rău.

Şi pentru ca tot veni vorba săptămâna trecută despre sectorul industrial al fabricaţiei de blănuri l-am întrebat pe asistentul AI cine mai fabrică blănuri în ţară. La un prompt în care ceream 10 producători romani de blănuri naturale, ca o alternativa la cei din Istanbul, l-am prins că nu mi-a dat ce trebuie şi i-am cerut să verifice încă o dată.

A verificat, nu au ieşit 10 producători români de blănuri, au ieşit vreo 4 - nici măcar blănuri nu mai fabricăm în România.

Cu toate astea, intuind ce vreau, asistentul AI m-a întrebat dacă nu mai bine vreau să-mi scrie o listă cu 10 producători verificaţi care cos cojoace tradiţionale de oaie. Blănuri naturale româneşti â cojoace tradiţionale de oaie. Ce tare! Lista este mai jos, nu am verificat punct cu punct de data asta, însă pare autentică.

Daca cei 10 meşteri populari din lista de mai jos vor fi bombardaţi iarna asta cu comenzi înseamnă că am învăţat o lecţie.

Şi iată, pentru pretenţioşi, sunt cojoace care costa până şi 1.000 de Euro. Plus că banii vor rămâne în România, păstram tradiţiile pentru viitor, se vor crea joburi noi, se vor plăti taxe, impozite şi contribuţii pentru scoli, străzi, spitale, seniori. Poate creşte un pic economia dacă, iarna asta, cumpăraţi un cojoc din lână de oaie, blană naturală românească, fabricat într-un atelier din România

1. Casa Cojocarului Dumitru Sofonea - Drăguş, Braşov, Ţara Făgăraşului

Născut în 1935, a 3-a generaţie, declarat de UNESCO "Tezaur Uman Viu" în 2012. Atelierul e azi muzeu viu unde lucrează cu fiul şi soţia. Un cojoc autentic durează 3 luni, e cusut 100% manual cu motive specifice satului Drăguş: roşu, roz, albastru, verde, mov, burgund, negru. Foloseşte piele de oaie Ţurcană, argăsită cu coajă de stejar. Preţ: 2500-4000 lei.

2. Ioan Pascu - Breaza, Mureş

Unul din doar 2 cojocari rămaşi în judeţ. A învăţat de la tată şi bunic, meserie de 80 ani în familie. Soţia lui, Florica, face broderia cu pomul vieţii şi coarnele berbecului. Face cojoace lungi pentru femei şi scurte pentru bărbaţi, dar şi veste preoţeşti. Livrează în toată ţara, are clienţi şi la Poliţie pentru geci de iarnă.

3. Vintilă Partenie - Slatina Timiş, Caraş-Severin

Singurul cojocar rămas pe Valea Timişului, zonă istorică cu centre la Lugoj, Caransebeş, Armeniş, Teregova, Domaşnea. Face cojoace mari tip "bundă" şi cojoace scurte. Foloseşte clasificarea veche: piei de miel nou-născut pentru gulere, piei de noaten până în 30 kg pentru cojoace lungi, piei de oaie cu lână lungă tunsă toamna pentru ciobani.

4. Császár Gábor - Sfântu Gheorghe, Str. Ciucului 33, Covasna

A 3-a generaţie, atelier în spate cu firmă în 3 limbi (maghiară, română, germană). Bunicul lui a fost mentorul blănarilor din Secuime: Fodor Béla, Bodosi Lajos, Kóntés Ferenc. Şcoală profesională la Iaşi, examen dat la fraţii Szilágyi ca să nu fie favoritism. Face orice: de la piele de şarpe la blană de leu şi zebră, dar azi mai mult cojoace, căciuli, veste, mănuşi şi huse auto din blană.

5. Leviţchi Petru - Milişăuţi, Bucovina

Singurul din Bucovina care încă are tăbăcărie completă. Procesul: 50 piei ţinute 24h în bazine cu apă, apoi curăţate, băgate în acid sulfuric şi crom, vopsite. Specificul local: foloseşte blană de dihor de Pojorâta pentru margine şi guler. Cojoacele de Vicovu de Jos au modelul "floarea satului" pe spate.

6. Constantin Juravle - Straja, Suceava, născut 1949

Ultimul cojocar din Straja. În 2011 a dus cojocul românesc la Paris, pe podium la Ambasada Franţei, în colecţia "Prejudice" a lui Philippe Guilet - 10 piese. Lucrează doar cu piele de oaie din Bucovina, fără maşină. Modelul din Straja e recunoscut după trandafirul roşu mare pe spate.

7. Gheorghiţă Gheorghe Viorel - Vicovu de Jos, Suceava

46 ani, continuă afacerea tatălui şi bunicului. Moto: "Nici un cusut la maşină, tot manual". Face din miel, astrahan şi oaie adultă. Fiecare sat are floarea lui: la Vicovu e floarea de colţ, la Vama e păunul. Are şi atelier turistic.

8. Atelierul Dolheştii Mici, Suceava

Familie care ţine deschis un atelier-muzeu. Face cojoace, pieptare, cojocele pentru copii şi opinci. Lucrează cu lână de Ţigaie şi Ţurcană. Toamna taie oaia, primăvara coase.

9. Armeniş şi Slatina Timiş, Caraş-Severin

Două comune unde meşteşugul e declarat "în pericol de dispariţie". Mai sunt 2-3 bătrâni care fac cojoace lungi pentru ciobani, netăbăcite chimic, doar cu sare şi fum de lemn de fag. Rezistă 20 ani.

10. Săpânţa şi Valea Marei, Maramureş

Aici cojocăritul e legat de portul de sărbătoare cu gubă albă cu miţe lungi. În Nomenclatorul meseriilor din 2020, cusutul pieptului cojocului de pe Valea Marei cu motivul "păunii" e trecut ca meşteşug practicat doar de femei, în rural, pe cale de dispariţie.