Zelenski anunţă că nu se pune problema păcii cu Rusia cât timp trupele ruse se află în Ucraina

Autor: Mihai Draghici Postat la 19 august 2022 58 afişări

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat joi seară că pacea cu Rusia nu este posibilă atât timp cât trupele ruse sunt pe teritoriul ucrainean, sugerând că mai întâi trebuie să se retragă armata rusă pentru a exista perspective de negocieri.

Zelenski anunţă că nu se pune problema păcii cu Rusia cât timp trupele ruse se află în Ucraina

"Oamenii care ucid, violează, atacă oraşele noastre civile cu rachete de croazieră zilnic nu pot să vrea pacea", a declarat Volodimir Zelenski, potrivit cotidianului Le Monde, după întâlnirea pe care a avut-o joi după-amiază în oraşul Lviv cu secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, şi cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

"Trupele ruse trebuie mai întâi să părăsească teritoriul nostru, apoi vom vedea", a adăugat Volodimir Zelenski, reiterând că nu are încredere în Rusia.

Antonio Guterres s-a deplasat în Ucraina pentru a discuta despre situaţia de la Centrala nucleară Zaporojie, despre exporturile de cereale, despre situaţia umanitară şi despre războiul cu Rusia. Naţiunile Unite au semnalat că Antonio Guterres încearcă să obţină "o soluţie politică" pentru oprirea războiului dintre Rusia şi Ucraina.

Preşedinţia Turciei a confirmat că întâlnirea din Lviv, la care a fost prezent Recep Tayyip Erdogan, ar avea rolul găsirii unui "parcurs diplomatic" de oprire a confruntărilor militare.

Negocierile dintre Rusia şi Ucraina pentru oprirea invaziei militare ruse sunt întrerupte de câteva luni. Ucraina a reuşit, prin acorduri intermediate de Naţiunile Unite şi Turcia, să reia exporturile de cereale pe Marea Neagră, cu acceptul Rusiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ucraina,
rusia,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.