Un eveniment amânat de un deceniu are deznodământ în această vară

Autor: Liviu Popescu Postat la 07 iunie 2023 42 afişări

Un eveniment amânat de un deceniu are deznodământ în această vară

Listarea la Bursa de Valori Bucureşti a Hidroelectrica, societate de stat care va majora substanţial şansele includerii pieţei de capital din România pe radarul investitorilor de calibru de la MSCI, este programată pentru luna iulie a acestui an, potrivit unui anunţ oficial al Hidroelectrica.

Discuţiile pentru listarea Hidroelectrica au început în 2013 sub forma unei majorări de capital Schimbările de la Palatul Victoria, situaţia financiară a companiei şi mai apoi criza COVID, au amânat ceea ce ar putea fi cel mai mare IPO de la BVB. Vânzarea de acţiuni începe în perioada următoare după aprobarea prospectului de către ASF În prospect va fi detaliat cât va vinde Fondul Proprietatea, la cât este evaluată Hidroelectrica şi cum sunt structurate tranşele de vânzare de acţiuni (retail şi instituţionali).

Listarea la Bursa de Valori Bucureşti a Hidroelectrica, societate de stat care va majora substanţial şansele includerii pieţei de capital din România pe radarul investitorilor de calibru de la MSCI, este programată pentru luna iulie a acestui an, potrivit unui anunţ oficial al Hidroelectrica.

Asta înseamnă că în perioada următoare, imediat după aprobarea prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, investitorii vor putea să subscrie acţiuni în oferta de listare (IPO) prin care Fondul Proprietatea intenţionează să vândă până la 20% din deţinere.

Pe 6 iunie 2023 Hidroelectrica a anunţat oficial intenţia de listare la Bursa de Valori Bucureşti, printr-un document de 12 pagini în care este prezentată compania, dar şi numele grele ale celor care lucrează la oferta estimată de Ziarul Financiar la până 2 mld. euro, precum Rotschild, Citigroup, Morgan Stanley, Jefferies, Barclays.

În comunicat nu se menţionează care este pachetul pe care Fondul Proprietatea îl va scoate la vânzare, ci doar că informaţiile detaliate vor fi publicate după aprobarea pros­pectului de către Autoritatea de Supra­ve­ghere Financiară (ASF). IPO-ul Hidroe­lectrica are şanse mari să fie cel mai mare din istoria pieţei de capital din România, peste cel de circa 1,9 mld. lei al Electrica din 2014.

„Hidroelectrica are un istoric îndelungat de creştere semnificativă şi de generare de profit pentru acţionari, fiind principalul producător de energie electrică din Româ­nia, cu un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile”, spune Bogdan Badea (foto medalion), director general al companiei.

Hidroelectrica a încheiat primul trimestru (T1) din 2023 cu venituri de 3,37 miliarde de lei, în creştere cu 37% faţă de aceeaşi perioadă din 2022 în timp ce profitul net s-a majorat cu 34% la 1,74 mld. lei. Compania este evaluată la 54,3 mld. lei, potrivit KPMG pe baza raportării FP.

Ne aflăm într-o poziţie bună pentru a continua tendinţa de creştere, având o strategie clară, axată pe eficienţă operaţională, diversificarea şi extinderea afacerii şi asigurarea rentabilităţii capitalului, toate acestea fiind susţinute de un mediu sectorial şi macroeconomic favorabil pe termen lung, adaugă Bogdan Badea.

„Oferta Publică Iniţială propusă reprezintă un pas firesc şi entuziasmant în evoluţia noastră, deoarece listarea Hidroelectrica pe Bursa de Valori Bucureşti ne va ajuta să ne diversificăm baza de acţionari şi să ne dezvoltăm profilul inter­naţional”.

Potrivit Hidroelectrica, admi­terea la tranzacţioare a acţiu­nilor este de aşteptat să aibă loc în iulie 2023. Odată admise la tranzacţionare, acţiunile societăţii vor fi incluse în indicele BET.

Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, Jefferies GMBH şi Morgan Stanley Europe SE acţionează în calitate de coordonatori globali comuni în legătură cu oferta.

Banca Comercială Română SA, Barclays Bank Ireland PLC, BofA Securities Europe SA, UBS Europe SE, UniCredit Bank AG şi Wood & Company Financial Services acţionează în calitate de deţinători comuni ai Registrului de Subscrieri.

Auerbach Grayson, BRD – Groupe Société Générale, S.S.I.F. BT Capital Partners S.A. şi S.S.I.F. Swiss Capital S.A. sunt manageri comuni principali.

Rothschild & Co Equity Market Solutions Limited este Consultantul Financiar al Fondul, iar STJ Advisors este Consultantul Financiar al Societăţii în legătură cu Oferta Publică Iniţială.

Hidroelectrica deţine şi operează 182 de hidrocentrale, cinci staţii de pompare şi un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt surcursale organizate geografic pe teritoriul României. Capacitatea de producţie totală instalată a activelor hidroenergetice este împărţită în hidrocentrale de acumulare, hidrocentrale pe firul apei şi staţii de pompare.

Compania deţine un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW şi o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea

Între 2018 şi 2022, Hidroelectrica a avut o cotă de piaţă de aproximativ 29% având în vedere energia totală generată şi livrată în sistem (potrivit rapoartelor anuale ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei).

Hidroelectrica este unul dintre cei mai mari producători de hidroenergie din Europa, cu un volum de electricitate generată din surse hidroelectrice de 13,6 TWh în 2022, de 16,9 TWh în 2021 şi de 15 TWh în 2020 (toate acestea reprezentând cantitatea brută de producţie). Producţia din 2022 reflectă condiţiile hidrologice mai puţin favorabile din cauza secetei severe.

Totodată, Hidroelectrica furnizează energie electrică pe pieţele de energie electrică angro şi cu amănuntul. Cota de piaţă în ceea ce priveşte energia electrică furnizată consumatorilor de retail a crescut de la 1,3% în 2020, la aproximativ 8% în decembrie 2022, iar numărul de clienţi a crescut de la 2,465 în 2020, la peste 482.000 în 2022.​

Virgil Popescu, ministrul energiei, despre listarea Hidroelectrica: Un eveniment pozitiv de anvergură internaţională pentru România şi pentru piaţa de capital

Sunt optimist în legătură cu această listare şi sunt convins că va fi de interes pentru investitori români şi internaţionali.

„Listarea unui pachet minoritar, aparţinând Fondului Proprietatea, fără ca statul român să-şi diminueze cota cu o singură acţiune al SPEEH Hidroelectrica SA este nu doar un obiectiv al PNRR, al sectorului energetic românesc, ci a fost şi un obiectiv al programelor liberale de guvernare de după 2019”, spune Virgil Popescu, ministrul energiei, într-o discuţie cu ZF.

Statul român nu vinde nicio acţiune şi nu primeşte niciun ban de pe urma acestei oferte, evaluată de ZF la maximum 2 mld. euro. Fondul Proprietatea este cel care vinde acţiunile şi deci va primi banii. Din aceşti bani Fondul va distribui dividende, în parte marte către fondurile de pensii Pilon II.

„Este şi o nouă promisiune îndeplinită în Energie, alături de multe altele. Dar mai important decât atât este un eveniment pozitiv de anvergură internaţională pentru economia României şi pentru piaţă noastră de capital”, spune ministrul.

„Vreau să ţinem cont de faptul că este a doua oară când piaţa de capital primeşte un boost important din partea unei companii din energie: prima dată - includerea Nuclearelectrica în indicele FTSE Russell, iar acum listarea Hidroelectrica”, spune Virgil Popescu.

Ministrul spune că este optimist cu privire la această listare. „Sunt optimist în legătură cu această listare şi sunt convins că ea va fi de interes pentru investitori români şi internaţionali. Mă bucur că listarea se face pe durata mandatului meu de ministru, pentru că astfel fiecare român care va cumpără acţiuni are şansa nu doar să deţină o parte din aceasta companie deosebit de importantă şi de valoroasă, dar poate să aibă parte şi de un beneficiu financiar”.​

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Hidroelectrica,
tranzacţionare,
BVB,
acţiuni,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.