Traficul aerian în zona insulei Bali, dat peste cap după erupţia vulcanului Agung

Autor: Mircea Olteanu Postat la 25 mai 2019 67 afişări

Mai multe zboruri spre şi dinspre insula Bali au fost anulate sau redirecţionate după ce vulcanul Muntele Agung a erupt în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, răspândind cenuşă vulcanică pe o suprafaţă întinsă, informează site-ul cotidianului The Guardian.

Agenţia indoneziană pentru dezastre naturale a anunţat că cea mai recentă erupţie a vulcanului a durat 4 minute şi 30 de secunde, răspândind lavă şi roci vulcanice pe o suprafaţă de 3 kilometri în jurul craterului.

În mai multe sate din zonă au fost înregistrate căderi de cenuşă vulcanică, însă autorităţile indoneziene au anunţat că nu este necesară evacuarea populaţiei, iar nivelul de alertă pentru vulcan nu a fost ridicată.

Nu au fost raportate victime sau pagube materiale în urma erupţiei.

Vineri spre sâmbătă noapte, directoratul indonezian pentru transport aerian a comunicat că patru zboruri ce se îndreptau spre Bali au fost redirecţionate, iar cinci zboruri dinspre populara destinaţie turistică au fost anulate din cauza cenuşii vulcanice.

Traficul aerian a fost reluat în cursul zilei de sâmbătă, relatează postul Euronews.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INDONEZIA,
VULCAN,
AERIAN

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.