Ţara care se pregăteşte pentru un îngheţ record şi oamenii sunt avertizaţi să nu iasă din casă . Este aşteptată o furtună unde vântul poate provoca degerături în mai puţin de 10 minute

Autor: Dorin Oancea Postat la 03 februarie 2023 168145 afişări

Ţara care se pregăteşte pentru un îngheţ record şi oamenii sunt avertizaţi să nu iasă din casă . Este aşteptată o furtună unde vântul poate provoca degerături în mai puţin de 10 minute

Un îngheţ record este aşteptat în nord-estul SUA, în timp ce mii de persoane din sudul ţării rămân fără curent electric după o furtună de gheaţă, scrie BBC.

Furtuna ar putea veni cu viteze ale vântului care ar putea provoca degerături în mai puţin de 10 minute, a avertizat Serviciul Naţional de Meteorologie.

Locuitorii din Pennsylvania până în Maine sunt îndemnaţi să îşi limiteze timpul petrecut în aer liber până vineri şi sâmbătă.

Boston, care anticipează vânturi cu temperaturi sub zero grade, se află în stare de urgenţă.

Temperaturile din New York şi din alte oraşe mari sunt, de asemenea, aşteptate să atingă între -13 până la -17 grade Celsius până sâmbătă.

Cel puţin opt persoane au murit din cauza vremii din sudul SUA în ultimele zile.

Peste 500.000 de persoane au rămas fără curent electric joi după-amiază în Texas, Arkansas, Tennessee şi Mississippi, potrivit poweroutage.us.

Furtuna de gheaţă din regiune, care ar trebui să se încheie joi, a obligat companiile aeriene americane să anuleze mii de zboruri.

Peste 700 de zboruri au fost anulate joi dimineaţă, pe lângă cele 2.300 anulate în ziua precedentă, aeroporturile din Dallas şi Austin fiind cele mai afectate.

Furtuna a adus încă de luni un amestec de ploaie îngheţată şi polei în partea central-sudică a SUA, răspândindu-se din Tennessee până în Texas. Peste 12 milioane de persoane, inclusiv în Dallas, Fort Worth, Little Rock şi Memphis, s-au aflat sub avertizare de furtună de gheaţă până joi. Se aşteaptă ca gheaţa să se topească vineri, odată cu creşterea temperaturilor.

Acest fenomen meteorologic a fost cauzat de trecerea unui front rece arctic care se îndrepta spre sud, unde s-a lovit de aerul cald şi umed dinspre Golful Mexic.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sua,
vreme,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.