Indiferent cat de realiste sunt, evaluarile FMI continua sa intemeieze parerile Bruxelles-ului despre economia Romaniei. Ultimul raport de tara al Comisiei Europene confirma punct cu punct obsesiile Fondului: o crestere economica bazata prea mult pe consum (remediabila in opinia FMI, cum stim, prin franarea consumului cu mijloace fiscale si de politica monetara), deficitul comercial si de cont curent prea mare (FMI recomanda aici restrangerea la maxim a deficitului bugetar), venituri insuficiente la buget de pe urma cotei unice (Fondul cere aici probabil majorarea TVA, sigur reducerea cheltuielilor).

Declaratiile de la Guvern ca Romania ar putea rupe totusi acordul cu Fondul nu erau lipsite de temei. Pe partea de incasari la buget, autoritatile au avut cu ce sa se prezinte in fata FMI si a UE (noile impozite din seria 16%, fie ele si amanate pana la anul, sau spectacolele oferite de recuperatorii de la ANAF); pe partea de cheltuieli insa, in afara de inghetarea unor programe de infrastructura concepute de fostul regim, performanta nu-i stralucita. Acum, noile negocieri cu FMI s-au impotmolit la sfarsitul saptamanii trecute, din cauza angajatilor la stat: Fondul a cerut inghetarea salariilor in sectorul public in 2006, guvernantii au respins-o.

Nici un guvern romanesc n-a rezistat presiunii sociale, si chiar cand a promis Fondului ca ingheata lefuri sau concediaza oameni, n-a facut-o, din teama de erodarea bazei electorale.

Desigur, ideea FMI de inghetare a salariilor pe un an intreg e ciudata: lefurile pot creste dupa inflatie, cum spune guvernul, sau dupa productivitate, cum si-o poate permite orice economie normala. Dar ale cui lefuri ar urma sa fie inghetate? In mod obisnuit, cand vine vorba de sectorul public si de salariile de aici, toata lumea se gandeste la profesori, la mineri sau la lucratorii de la Tractorul, adica la categoriile pentru care taierile de cheltuieli publice inseamna saracie.

 Mult mai putin vine vorba despre angajatii din ministere, agentii guvernamentale sau structuri ale puterii legislative. In cazul acestora, inclusiv in proiectul de buget pentru 2006, alocatiile au ramas generoase, iar problema vreunei restructurari de personal nu s-a pus nici un moment. Dar aceasta nu-i treaba FMI sau a UE: strainii trebuie sa inteleaga ca sindicatele au promis miscari de strada fara precedent pentru noiembrie, din cauza bugetului prea mic pe 2006.