Simion, reales preşedinte AUR: În 2026 se poate întâmpla orice
George Simion a fost reales liderul partidului cu 991 de voturi „pentru” din 1.008 exprimate la Congresul partidului. „În 2026 se poate întâmpla orice, de la a fi arestat până la a forma o guvernare cu AUR”, spune el.
„Încep al doilea mandat al meu ca preşedinte AUR într-o situaţie cât se poate de incertă. În 2026 se poate întâmpla orice, de la a fi arestat până la a forma o guvernare cu AUR, o guvernare la care românii au mari, mari speranţe. Te poţi aştepta de la orice şi la fel este situaţia în societatea modernă cu care ne confruntăm”, a spus Simion după vot.
El primit la Congres, dintr-un total de 1.008 voturi exprimate, 991 de voturi ”pentru” şi 17 voturi ”împotrivă”.
„Azi, suntem un partid mare, acum suntem primul partid al ţării şi uitându-mă peste componenţă sunt 90 de parlamentari membri de drept ai Consiliului Naţional de Conducere, 70 de membri CNC votaţi astăzi. Cu totul avem o conducere formată din 200 de persoane în care au fost mai mulţi candidaţi pentru funcţia de preşedinte a CNC şi pentru funcţia de vicepreşedinte. I-am lăsat pe toţi să concureze, să participe. Ei nu cred că ştiu în ce s-au băgat, pentru că pe umerii acestor 200 de oameni care reprezintă de azi înainte conducerea centrală a AUR stă mişcarea noastră”, a spus George Simion.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













