Sfarmă-piatră. Povestea bărbatului din Prahova care şi-a săpat, cu târnăcopul, o locuinţă cu 7 ”camere” într-o stâncă

Postat la 22 aprilie 2018 164 afişări

Un bărbat din comuna Tătaru, judeţul Prahova, şi-a săpat o locuinţă într-o stâncă, folosind târnăcoape făcute de el. Iniţial, Vasile Şerban a vrut să aibă doar un adăpost pentru zilele călduroase, acum însă a ajuns să aibă 7 ”camere”.

Sfarmă-piatră. Povestea bărbatului din Prahova care şi-a săpat, cu târnăcopul, o locuinţă cu 7 ”camere” într-o stâncă

Comuna Tătaru este situată în zona dealurilor subcarpatice din sud-estul judeţului Prahova, între Valea Buzăului şi Valea Cricovului Sărat, la o distanţă de 48 de kilometri de oraşul Ploieşti, reşedinţa judeţului Prahova. Este o zonă pitorească, iar peisajele parcă sunt desprinse din basme. Aici, îşi duce traiul şi Vasile Şerban, un bărbat de 63 de ani, care cât e ziua de lungă munceşte.

Şi tocmai pentru că nu se dă la o parte când vine vorba de treabă, din mâinile sale pot ieşi lucruri inedite.

Departe de lumea dezlănţuită, nea Vasile, cum i se spune prin sat, a făcut o locuinţă în stâncă. A săpat greu, mai ales că piatra era tare şi era mult praf. Omul a vrut doar să aibă un adăpost pentru zilele caniculare când venea la livadă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
prahova,
barbat,
locuinta,
piatra,
poveste,
comuna,
adapost

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.