Şcolile din România devin focare de droguri, iar autorităţile statului se mişcă lent în prevenirea celui mai mare pericol pe care îl îndură tinerii din noile generaţii

Postat la 06 octombrie 2023 31 afişări

Şcolile din România devin focare de droguri, iar autorităţile statului se mişcă lent în prevenirea celui mai mare pericol pe care îl îndură tinerii din noile generaţii

Legea ,,2 MAI", prin care traficanţii nu vor scăpa de închisoare, e depusă în Parlament.

Şedinţa CSAT privind drogurile va avea loc pe 12 octombrie, la Palatul Cotroceni. Cea mai mică vârstă de debut declarată a consumului de droguri este 12 ani.

Numărul crescut de accidente rutiere din cauza consumului de droguri, valul uriaş de spectatori arestaţi pentru deţinere de droguri periculoase la festivaluri sezoniere, dar şi vârsta tot mai mică la care încep minorii să se drogheze, determină autorităţile statului să ia măsuri, ce-i drept, întârziate şi fără prea mare eficacitate.

România nu prea pare să treacă clasa la combaterea consumului de droguri în şcoli.

Deşi se fac deja două luni de la tragicul accident rutier de la 2 mai, preşedintele Klaus Iohannis abia pe 12 octombrie va convoca o şedinţă CSAT pentru a dezbate una dintre cele mai grave probleme ale României pe plan intern.

Guvernanţii se contrazic şi nu găsesc măsuri care să se plieze pe realitate.

DANIELA COTEŢ, expert în educaţie, declară:

,, Din păcate, subiectul este unul foarte sensibil şi nu avem pregătirea necesară să adresăm soluţiile corecte. Nu trebuie să reinventăm roata. Avem atâtea state care s-au luptat cu consumul de droguri şi au reuşit să reducă. Avem exemple de proiecte politice care au avut succes. Nu înţeleg de ce trebuie să testăm noi lucruri care nu au fost testate în altă parte".

Ce impact au drogurile asupra organismului unui minor, ne spune RADU ŢINCU, şeful secţiei de toxicologie de la Spitalul Floreasca.

,Din păcate, vârsta de consum a scăzut foarte mult. Discutăm de 13-14 ani. Pacienţi care se internează pentru supradoze sau care dezvoltă deja adicţii. Canabisul este o substanţă pe care eu o consider inofensivă, dar în realitate nu este aşa. Ea acţionează la nivelul unui creier ce se află în dezvoltare. Prolifică eliberarea unor neurotransmiţători. Acestea duc la apariţia unor tulburări de comportament care afectează capacitatea de atenţie, de memorie….şi mai dramatic, marijuana reprezintă doar debutul consumului de stupefiante”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
droguri,
autoritati,
crestere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.