Românii - corigenţii Europei la cunoaşterea ştiinţifică şi printre primii la superstiţii Data publicarii:31 iulie 2010
Numai unul din zece români dispune de o cultură ştiinţifică consolidată şi activă, publicul românesc adult fiind însă unul din cele mai religioase şi superstiţioase din Europa, arată un raport al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială Bucureşti.
În România, există unul dintre cele mai înalte niveluri ale credinţelor şi practicilor religioase, ale încrederii în pseudo şi para-ştiinţe, în horoscoape şi superstiţii, potrivit raportului de cercetare al proiectului STISOC - "Ştiinţa şi societate. Interese şi percepţii ale publicului privind cercetarea ştiinţifică şi rezultatele cercetării" - lansat, vineri, de către Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti.
Concluziile raportului indică trei direcţii. Prima, arată că românii au unul dintre cele mai mari deficite de cunoaştere ştiinţifică a publicului în context european. Adică, numai unul din zece români dispune de o cultură ştiinţifică consolidată şi activă. Apoi, există unul dintre cele mai înalte niveluri ale credinţelor şi practicilor religioase, ale încrederii în pseudo şi para-ştiinţe, în horoscoape şi superstiţii, astfel că publicul românesc adult este unul din cele mai religioase şi superstiţioase publicuri din Europa.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Tag-uri: educatie, romani, superstitii, cunoastere, corigenti
- Aboneaza-te la BM:
- NEWSLETTER
- RSS
Nota medie: 0,00 din 0 voturi
-
Marmaris & Bodrum sau "şic & sexy"
Am plecat încântată din Antalya înspre destinaţia mea de suflet Bodrum. Drumul din Antalya până în Bodrum l-am parcurs cu maşina, trecând prin Oludeniz, Marmaris şi Dalaman. Toate aceste oraşe şi staţiuni sunt recunoscute drept...
citeste mai departe -
Cum reuşeşte un român să se îmbrace şi să se încalţe cu 10 euro pe lună?
Într-o lume în care imaginea face cât 1.000 de cuvinte, românii cheltuie anual pe haine şi pantofi 2,5 miliarde de euro, o sumă care poate părea mare în ansamblu, însă raportată la populaţie îşi pierde încet şi sigur din...
citeste mai departe -
România care se scaldă în bani
Ca niciodată, un consens miraculos de viziune economică uneşte vechiul şi noul guvern, parlamentarii şi preşedinţia, autorităţile fiscale şi cele monetare, FMI şi politicienii: ne putem permite să mai creştem deficitul, ne putem...
citeste mai departe -
Noul director şi noile semne de întrebare de la Sidex
Limitele există doar în capetele noastre, iar dacă vestea proastă este că acum este dificil, iar zilele luminoase din trecut nu se vor mai întoarce, sunt şi veşti bune. Este doar o parte din filozofia noului director general al...
citeste mai departe -
Ce mai e nou în Antalya (GALERIE FOTO)
de Roxana Bălcescu, coproprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel
citeste mai departe




