Protest la Oltchim. Ce a propus Ministerul Economiei pentru funcţionarea companiei - FOTO

Postat la 27 iunie 2012 12 afişări

Reprezentanţii Ministerului Economiei i-au anunţat pe sindicaliştii de la Oltchim că vor propune Guvernului un plan minimal de măsuri pentru ca societatea să-şi reia activitatea, o decizie urmând să fie luată în cel mai scurt timp.

Cei aproximativ o sută de sindicalişti de la Oltchim care au pichetat, miercuri, Ministerul Economiei au cerut acordarea salariilor restante din aprilie şi reorganizarea companiei înainte de privatizare.

Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, a declarat că deja se negociază cu o serie de investitori, iar planul de măsuri pe care Ministerul Economiei îl va propune Guvernului ar trebui să asigure plata salariilor restante şi energia electrică necesară funcţionării Oltchim. Vulpescu a mai spus că Oltchim ar putea fi privatizată la pachet cu Arpechim, în acest sens existând un acord de principiu de la Petrom.

Premierul Victor Ponta declara, săptămâna trecută, că vânzarea participaţiei majoritare la Oltchim rămâne una dintre priorităţile Guvernului. Termenul convenit cu FMI pentru privatizarea combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea este sfârşitul lunii septembrie.

Mai mult pe www.mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/protest-la-oltchim-ce-a-propus-ministerul-economiei-pentru-functionarea-companiei-foto-9787570
9787570
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.