Primăria Sibiu investeşte 47,5 mil. lei în reabilitarea imobilului istoric Maria Tereza

Autor: Laurentiu Cotu Postat la 27 iulie 2026 15 afişări

Primăria Sibiu investeşte 47,5 mil. lei în reabilitarea imobilului istoric Maria Tereza

Primăria Sibiu a demarat o investiţie de 47,5 mil. lei (aproximativ 9 mil. euro), finanţată din fonduri europene nerambursabile, din bugetul naţional şi din fonduri proprii, ce presupune reabilitarea şi modernizarea imobilului istoric Maria Tereza. Contractul pentru execuţia lucrărilor de modenizare a fost semnat de municipalitatea din Sibiu cu asocierea dintre companiile Total NSA AG Construct Sibiu, Real Deco din Bucureşti şi Pro Hart Group Sibiu, iar termenul de execuţie a acestora este de 18 luni, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Sibiu. 

’’Aceasta este o nouă investiţie pentru educaţie, în urma căreia vor rezulta 26 de săli de clasă, precum şi laboratoare de fizică, chimie, biologie, informatică, o sală de gimnastică, o sală multifuncţională, o bibliotecă, spaţii pentru cluburile elevilor, cabinete de muzică, de limbi străine şi de desen. Acest spaţiu va fi utilizat de Şcoala gimnazială nr. 18. Pe altă parte, prin proiect vom reabilita un monument istoric important al oraşului, pentru că se vor păstra formele constructive iniţiale şi se vor restaura tâmplăriile istorice, zona de pictură murală şi elementele decorative din piatră”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, într-un comunicat de presă.

 

Imobilul Maria Tereza a fost parte a ’’Ansamblului Orfelinatului Terezian” şi este inclus în categoria monumentelor istorice, clasa A. Imobilul, cu un regim de înălţime de subsol parţial, parter, etaj şi pod, este format din patru aripi. Pentru reabilitarea clădirii monument, primăria Sibiu a realizat studiile obligatorii în aceste cazuri: studiul de parament, studiul istoric, expertiza biologică şi un studiu arheologic realizat de Muzeul Brukenthal.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
investitii,
sibiu,
maria tereza
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.