Premierul Marcel Ciolacu înaintea întâlnirii cu CEO OMV, Alfred Stern: Eu am o lege offshore în România pe care nu o negociez în acest moment. Există şi nişte litigii şi i-am solicitat preşedintelui OMV să le închidem pe cale amiabilă

Autor: Roxana Rosu Postat la 18 septembrie 2023 25 afişări

Premierul Marcel Ciolacu înaintea întâlnirii cu CEO OMV, Alfred Stern: Eu am o lege offshore în România pe care nu o negociez în acest moment. Există şi nişte litigii şi i-am solicitat preşedintelui OMV să le închidem pe cale amiabilă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că va avea o întâlnire cu preşedintele OMV, Alfred Stern, aflat la Bucureşti, discuţiile fiind solicitate de conducerea companiei austriece.

”Este o solicitare din partea OMV să se întâlnească şi cu mine şi cu preşedintele Senatul. Eu ştiu că există o Lege Offshore, asumată de către noi. Există nişte litigii şi i-am solicitat preşedintelui OMV să le închidem pe cale amiabilă. Cred că va fi pe agenda de discutii. Eu cel putin voi aborda acest subiect”, a spus Ciolacu.

Potrivit datelor anuntate de Guvern, intâlnirea va avea loc la ora 15.00 şi la ea vor participa şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi viceprim-ministrul Marian Neacşu.

”Eu am o lege offshore în România pe care nu o negociez în acest moment. Nu înţeleg de ce această presiune pe un subiect care nu există”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

Europarlamentarul Rareş Bogdan a declarat duminică seară la B1 Tv că CEO OMV vineri la Bucureşti pentru a negocia modificări la legea offshore, având în vedere participarea la proiectul Neptun Deep din Marea Neagră.

Conform legii, cea mai mare parte din gazelle extrase vor urma să fie folosite pentru consumul intern al României.

Lansat în 2008, alături de colosul american ExxonMobil, între timp retras din ecuaţie, proiectul Neptun Deep va fi derulat în final de OMV Petrom, controlat în proporţie de 51% de statul austriac, şi Romgaz, deţinut de statul român.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
omv,
intalnire,
presedinte

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.