Premierul Ilie Bolojan a luat în discuţie situaţia sediului în care Exim Banca Românească, o bancă de stat, îşi are sediul central: RAAPPS a închiriat spaţiul unui privat, care, la rândul său, l-a închiriat unei bănci de stat
Premierul Ilie Bolojan a adus în discuţie vineri, în conferinţa de presă de după şedinţa de guvern, o situaţie în care RAAPPS, regia de stat, a închiriat o vilă unei persoane private, iar aceasta a închiriat acea vilă unei bănci de stat.
„Pe bulevardul de la Kiseleff este o clădire frumoasă de la RAAPPS unde funcţionează o bancă. RA-APPS a închiriat unui privat acea vilă, iar apoi persoana privată a închiriat vila unei bănci de stat. I-am întrebat pe cei de la bancă, dacă, la salariul celor de 20.000 de euro net, de ce plătesc sume exorbitante pentru închirierea acelui sediu”, a spus premierul.
Bolojan nu a menţionat numele băncii, dar aceasta este Exim Banca Românească, bancă de stat, care are sediul central într-o vilă pe bulevardul Kiseleff.
Acea vilă aparţine RAAPPS şi a fost închiriată, istoric, unei persoane private.
În acea vilă a avut sediul, mai bine de zece ani, ING Bank, iar după plecarea băncii olandeze într-un alt sediu, spaţiul a fost preluat de Exim Banca Românească.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













