Premierul Bolojan nu exclude varianta guvernului minoritar

Autor: Andreea Tobias Postat la 27 ianuarie 2026 9 afişări

Ilie Bolojan nu exclude un guvern minoritar şi recunoaşte: „Nu este foarte confortabil” să colaborezi cu parteneri care atacă public

Premierul Bolojan nu exclude varianta guvernului minoritar

Premierul Ilie Bolojan a vorbit, marţi, la RFI, despre tensiunile din coaliţia de guvernare şi atacurile repetate venite din partea liderilor PSD.

Întrebat cum se simte în faţa etichetărilor repetate din partea colegilor de coaliţie - Sorin Grindeanu, Claudiu Manda, Lia Olguţa Vasilescu, Alfred Simonis şi alţii - care l-au numit „lăutar” şi „kamikaze”, Bolojan a răspuns că are trei responsabilităţi majore pentru ţară: ajustarea bugetară, relansarea economică şi menţinerea stabilităţii coaliţiei.

„Nu este foarte confortabil să te întâlneşti cu oameni în şedinţe care se comportă absolut raţional şi după aceea pe posturile de televiziune, în declaraţii publice sau prin postări, îi vezi că au un comportament total diferit”, a declarat premierul.

Bolojan a subliniat că a încercat în toată această perioadă să nu potenţeze conflictele şi să se concentreze pe rezolvarea problemelor reale ale ţării, evitând să răspundă „cu aceeaşi monedă” la atacuri.

„Gândiţi-vă, când cineva se uită la ceea ce se declară în spaţiu public, dacă n-ar participa la şedinţele de coaliţie, ar crede că ne-am scos ochi acolo”, a spus şeful Executivului, referindu-se la distorsionarea realităţii din şedinţele de coaliţie.

Întrebat direct dacă ar fi mai bine fără PSD în coaliţie, Bolojan a răspuns că aritmetica parlamentară de astăzi impune această formulă pentru a avea o majoritate stabilă.

La remarca jurnalistului, potrivit căruia „există şi varianta unui guvern minoritar. Nu ar fi prima oară când se întâmplă asta în România”, premierul a declarat: „Nu exclud că în perioada următoare nu se pot întâmpla astfel de lucruri, dar cred că pentru ţara noastră este de dorit să avem o stabilitate politică”.

Totuşi, a precizat că un guvern minoritar ar fi „o situaţie limită” pe care personal nu o încurajează atâta timp cât este posibil altfel.

Pus în faţa afirmaţiei jurnalistului conform căreia „cu PSD la guvernare nu puteţi să faceţi reformele pe care vă doriţi”, Bolojan a admis că multe măsuri ar fi fost deja adoptate dacă toate partidele ar fi respectat protocolul coaliţiei şi programul de guvernare.

„Multe lucruri care au fost adoptate într-o anumită formă ar fi fost adoptate într-o altă formă. Problema aici este una de politici de responsabilitate”, a explicat premierul.

Întrebat dacă este nevoie de o modificare a protocolului coaliţiei, Bolojan a răspuns că „problema principală sunt oamenii care trebuie să respecte un contract”.

„Este vorba despre responsabilitate şi despre seriozitate”, a conchis şeful Executivului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bolojan,
guvern minoritar,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.