Povestea tânărului din România care a renunţat la fotbal şi s-a făcut LĂUTAR. Acum câştigă într-o seară cât lua din fotbal într-o lună

Postat la 18 octombrie 2018 1396 afişări

Cosmin Bîrlan are numai 23 de ani, dar a reuşit să se afirme deja de două ori în viaţă. A început ca fotbalist, dar a renunţat la cariera de sportiv şi s-a reprofilat.

În clasa a IV-a a început să se antreneze serios pe terenul de fotbal, urmând astfel visul tatălui său de a-l vedea un sportiv de performanţă. A jucat la echipa de juniori a Universităţii Craiova, apoi a prins un loc în lotul echipei a doua a Universităţii.

 

“A fost una dintre cele mai frumoase perioade pentru că jucam pentru echipa mea de suflet şi am avut privilegiul de a fi antrenat chiar de Gheorghiţă Geolgău, fostul mare jucător al Ştiinţei. La 16 ani am plecat la Pandurii Târgu Jiu şi am prins lotul în perioada în care echipa juca în prima ligă, iar Pandurii  erau pe locul doi în campionatul României.”, îşi aminteşte Cosmin din perioada în care trăia doar pentru fotbal.

 

 

La 21 de ani a fost însă nevoit să renunţe la sport, iar calea pe care a ales-o a fost cea a muzicii. Cu toţii ştiau că este talentat nu numai la lovitul balonului de fotbal, ci şi la triluri de muzică populară.

 

“Cântam la antrenamente, prin curte sau în baie. De multe ori colegii mă rugau să le cant la micile petreceri din deplasari, dar totul a început abia după ce am renunţat la fotbal. Am mers la o nuntă la ţară unde a venit să cânte un cunoscut saxofonist din Timişoara, Petrică Nicoară. Un vecin care mă auzise cum cânt m-a prezentat dumnealui şi aşa a început totul. Apoi, m-a chemat cu el la diferite evenimente în ţară. ”, povesteşte Cosmin despre începuturile în muzică.

 

 

La doi ani de când a început să cânte, Cosmin Bîrlan este deja o vedetă de muzică populară în toată regula şi a participat la numeroase concursuri şi spectacole, dar şi sute de cântări la evenimente. A absolvit Şcoala de Arte din Drobeta Turnu Severin şi acum  urcă pe scenă alături de Niculina Stoican, Anica Ganţu sau Petrică Nicoară.

 

Cititi mai multe pe www.ziaruldecraiova.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.