Ponta, mesaj pe Facebook, de ziua sa: Nu am făcut niciodată ceva ilegal sau rău cu intenţie

Autor: Departamentul Politic Postat la 20 septembrie 2015 104 afişări

Premierul Victor Ponta a scris, duminică, pe Facebook, un mesaj în care le mulţumeşte celor care l-au felicitat de ziua sa de naştere, el menţionând totodată că nu a făcut niciodată "ceva ilegal sau rău cu intenţie", a învăţat din greşeli şi a cerut iertare când a greşit.

"Mulţumesc tuturor celor care azi mi-au transmis un gând bun (familie, prieteni, colegi sau necunoscuţi, precum cei doi tineri care m-au văzut în maşină la semafor şi au lăsat geamul jos doar să-mi ureze «La multi ani!»)", notează Victor Ponta, pe contul său de Facebook.

"În 43 de ani am trecut deja prin foarte multe, bune şi rele, cred în Dumnezeu, îmi iubesc familia mai mult decât pe mine însumi, îmi ajut prietenii şi respect oamenii. Nu am făcut niciodată ceva ilegal sau rău cu intenţie, am învăţat din greşeli şi am cerut iertare când am greşit. Chiar şi azi, în timpuri cum nu am mai trăit, cred că prostia, ticăloşia şi ura atât de prezente din păcate în viaţa noastră nu pot să ne schimbe fundamental ca oameni!", adaugă Ponta.

Victor Ponta a împlinit duminică 43 de ani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
FACEBOOK,
/actualitate/ponta-mesaj-pe-facebook-de-ziua-sa-nu-am-facut-niciodata-ceva-ilegal-sau-rau-cu-intentie-14729404
14729404
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.