Piaţa imobiliară, în clocot: Scăderi pe bandă rulantă la preţurile la apartamente în Bucureşti în aceste cartiere

Postat la 16 august 2022 53975 afişări

Piaţa imobiliară, în clocot: Scăderi pe bandă rulantă la preţurile la apartamente în Bucureşti în aceste cartiere

Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au crescut, în medie, la nivelul lunii iunie 2022 cu 100 de euro sau 0,1% faţă de martie, la 109.285 de euro potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România. Creşterea anuală a ajuns la 8,4 % în iulie 2022 faţă de iulie 2021, diferenţa medie de preţ ajungând la 8.450 de euro, ritmul de creştere încetinind uşor faţă de luna trecută. Din cele 20 de zone ale Capitalei luate în calcul, opt au înregistrat în iulie scăderi de preţuri faţă de iunie, iar în comparaţie doar una singură scădea în martie faţă de februarie.

Numărul zonelor care au continuat să crească a fost de patru în iulie, faţă de şapte în iunie şi faţă de tot şapte în martie vs. februarie. Cele mai mari creşteri în iunie au fost înregistrate în zona Aviaţiei, de 13.000 de euro, 1 Mai, de 7.000 de euro, dar şi Olteniţei cu 4.000 de euro sau Berceni cu 3.000 de euro. De partea cealaltă, cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Colentina, de 7.000 de euro, Dristor cu 6.000 de euro, Moşilor cu 5.000 de euro şi Titan cu 4.000 de euro. Bogdan Alecu

Din cele 20 de zone luate în calcul la nivelul Capitalei, 11 au atins sau depăşit pragul de 100.000 de euro. Cel mai nou cartier care a atins acest nivel este zona 13 Septembrie care de la 95.000 în ianuarie a urcat la 104.000 în martie.

Mai mult, media preţurilor deja s-a apropiat de 110.000 de euro la doar un an de când a fost depăşit pragul de 100.000 de euro. spre comparaţie, pentru creşterea mediei de la 90.000 la 100.000 de euro au fost necesari trei ani - din mai 2018 până în iunie 2021.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.