Părinţii din aceste ţări cheltuiesc cei mai mulţi bani pentru educaţia copiilor. Pe ce loc se află românii

Autor: Florin Casota Postat la 07 septembrie 2017 507 afişări

Investiţia în educaţia copiilor este una, sau ar trebui să fie, crucială pentru toţi părinţii din lume. Când vine vorba de investiţia în această direcţie, părinţii din Hong Kong cheltuiesc cel mai mult.

Părinţii din aceste ţări cheltuiesc cei mai mulţi bani pentru educaţia copiilor. Pe ce loc se află românii

În medie, părinţii din Hong Kong cheltuiesc 130.000 de dolari din şcoala primară până la universitate pentru un copil. Următorii părinţi care investesc cel mai mult în educaţia copiilor sunt cei din Emiratele Arabe Unite (100.000 dolari), apoi cei din Singapore (70.000). Americanii investesc în jur de 58.000 de dolari, iar primi europeni în clasament sunt cei din Marea Britanie cu aproape 25.000 de dolari.

Informaţiile provin în urma unui sondaj realizat de HSBC. Din aceeaşi sursă reise că 75% dintre părinţi cred că viitorul copiilor lor va fi bun, 82% sunt gata să facă sacrificii pentru odraslele lor, 91% dintre părinţi iau în considerare o educaţie masterală pentru ei.

România nu a fost inclusă în sondaj, iar ultimele statistici publicate de Eurostat arată faptul că România a se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa sumelor cheltuite pentru educaţie, în 2015, unde media a fost de 1.400 de euro pe cap de locuitor.

Aşadar românii au cheltuit 248 de euro pentru educaţie, fiind devansată de bulgari (250 euro) şi croaţi (494 euro). La polul opus sunt statele membre UE care au cheltuit mai mult de 2.500 de euro pe cap de locuitor pentru educaţie, în frunte cu Luxemburg (4.685 euro), Danemarca (3.368 euro) şi Suedia (2.977 de euro).

De asemenea, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la alocarea unui procent din PIB pentru educaţie, doar 3,1% în 2015, urmată de Irlanda (3,7%), Bulgaria şi Italia (4%).

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.