ONU: Situaţia drepturilor omului în Rusia s-a deteriorat semnificativ de când a invadat Ucraina

Autor: Laura Buciu Postat la 18 septembrie 2023 13 afişări

Situaţia drepturilor omului în Rusia s-a deteriorat în mod semnificativ de când a invadat Ucraina în februarie anul trecut, a declarat luni un expert al Naţiunilor Unite, care a descris o „represiune sistematică” împotriva societăţii civile, potrivit Reuters.

ONU: Situaţia drepturilor omului în Rusia s-a deteriorat semnificativ de când a invadat Ucraina

Raportul întocmit de raportorul special Mariana Katzarova, consultat de Reuters, susţine că autorităţile ruse au efectuat arestări arbitrare în masă ale celor care critică războiul şi spune că cei reţinuţi riscă să moară din cauza „utilizării persistente a torturii şi a relelor tratamente”.

Este pentru prima dată când Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a fost mandatat să examineze bilanţul unuia dintre aşa-numiţii săi membri „P5”, care deţin locuri permanente în Consiliul de Securitate.

Misiunea diplomatică rusă de la Geneva nu a făcut niciun comentariu.

Moscova a calificat anterior drept nefondate criticile la adresa bilanţului intern în materie de drepturi şi a negat că ar viza civili în Ucraina, unde afirmă că desfăşoară o „operaţiune militară specială” pentru a distruge infrastructura militară.

„(Expertul) a documentat restricţiile legislative recente care sunt folosite pentru a pune botniţă societăţii civile şi a pedepsi activiştii pentru drepturile omului şi alte persoane pentru poziţia lor împotriva războiului”, se arată în concluziile raportului.

„Aplicarea adesea violentă a acestor legi şi reglementări a dus la o reprimare sistematică a organizaţiilor societăţii civile care a închis spaţiul civic şi mass-media independentă”, a mai spus acesta.

Experta ONU Mariana Katzarova, o fostă jurnalistă din Bulgaria, se referă, de asemenea, la încercările Rusiei de a-i obstrucţiona mandatul, afirmând că astfel de acţiuni arată „lipsa de voinţă politică de a-şi respecta obligaţiile în domeniul drepturilor omului”.

Moscova a declarat anterior că nu va coopera cu ancheta.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
onu,
invadat,
ucraina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.