O superputere mondială din afara Europei se apropie de UE. Un anunţ important va fi făcut în curând
O superputere mondială din afara Europei se apropie de UE. Părţile negociază un parteneriat amplu. Un anunţ important va fi făcut în curând.
UE şi Canada lucrează la un parteneriat nou şi amplu, potrivit Bloomberg. Planul acoperă domenii precum comerţul, apărarea, securitatea, spaţiul, cercetarea ştiinţifică, lanţurile de aprovizionare şi mineralele critice. Ambele părţi vor să-şi reducă dependenţa de SUA şi China.
Se pare că prin viitorul parteneriat ambele părţi doresc să se apropie cât mai mult posibil, din punct de vedere legal. Totuşi, Canada nu vrea să devină stat membru al UE.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să prezinte iniţiativa pe 16 septembrie. De asemenea, premierul canadian Mark Carney va susţine un discurs în Parlamentul European în ziua următoare.
Canada încearcă o apropiere istorică de UE ca urmare a tensiunilor cu vecinul şi aliatul tradiţional SUA. Relaţiile dintre Canada şi Statele Unite ale Americii s-au deteriorat foarte mult în ultima perioadă. Cele două ţări sunt în plin război comercial. După eşuarea negocierilor din luna august 2026, Administraţia Donald Trump a impus tarife vamale de 50% asupra unor mărfuri canadiene în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari.
De asemenea, Trump a ameninţat că va dubla aceste tarife la vehicule, piese auto şi oţel începând cu 1 ianuarie 2027.
În replică, începând de marţi, 8 septembrie, premierul canadian Mark Carney a activat tarife „dolar la dolar” de până la 50% pe mărfurile importate din SUA, vizând sectoare cheie precum oţelul, lactatele, electrocasnicele, echipamentele agricole şi electronicele.
Relaţia bilaterală a fost zdruncinată şi de o serie de declaraţii şi acţiuni neobişnuite din partea preşedintelui american Donald Trump. Liderul american a vorbit în mod repetat despre transformarea Canadei în „al 51-lea stat al SUA”. De asemenea, Trump a redenumit Lacul Ontario în Lacul America.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











