Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, a semnat un acord cu grupul francez Framatome pentru a explora posibilitatea producerii unui izotop folosit în tratarea cancerului

Autor: Roxana Rosu Postat la 30 noiembrie 2023 41 afişări

Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, a semnat un acord cu grupul francez Framatome pentru a explora posibilitatea producerii unui izotop folosit în tratarea cancerului

Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, a semnat un acord cu grupul francez Framatome pentru a explora posibilitatea producerii izotopului medical Lutetium-177, utilizat pentru o varietate de tratamente pentru cancer.

În prima fază a acordului va fi realizat un studiu tehnic de fezabilitate, bazat pe tehnologia de producţie a izotopilor a companiei Framatome, implementată cu succes în Canada în 2022. Framatome şi Nuclearelectrica vor lucra împreună pentru a analiza cum să maximizeze infrastructura existentă la Cernavodă pentru a produce izotopi medicali, suplimentar faţă de energia curată generată în prezent.

„Acest parteneriat este un pas semnificativ pentru a ajuta la îmbunătăţirea sănătăţii a milioane de oameni şi pentru a demonstra beneficiile multiple ale centralelor nucleare, care generează energie curată, contribuie la stabilitatea energetică, la decarbonizare şi creştere economică. În lumina evoluţiilor recente pe piaţa de izotopi medicali, nevoia de aprovizionare sigură cu izotopi medicali este în creştere şi, prin urmare, considerăm că acesta este momentul perfect pentru a dezvolta proiecte de producţie de izotopi medicali la CNE Cernavodă.”, a declarat Cosmin Ghiţă, CEO Nuclearelectrica.

Lutetium-177 este un radioizotop care emite beta utilizat în terapia cu radionuclizi care ţintesc celule canceroase, folosit în tratamentul cancerului de prostată şi în multiple dezvoltări radiofarmaceutice promiţătoare pentru alte tipuri de cancer. Izotopul distruge celulele canceroase, lăsând celulele sănătoase neafectate. Tehnologia proprie de producţie a izotopilor dezvoltată de Framatome a permis prima producţie comercială la scară largă de Lutetium-177 într-un reactor în iunie 2022.

„Suntem încântaţi de acest proiect cu Nuclearelectrica. Accesul în masă la medicina nucleară este strâns legat de dezvoltarea lanţurilor de aprovizionare pe scară largă, fiabile şi diversificate şi dorim să jucăm un rol în lupta împotriva cancerului, ajutând la construirea acestor lanţuri de aprovizionare”, a declarat François Gauché, Director Framatome Healthcare. „Pentru a ajuta mai bine pacienţii în viitor, vom avea nevoie de centre regionale de producţie de medicină nucleară, iar acest proiect este o oportunitate excelentă de a consolida lanţul de aprovizionare în Europa.”

Grupul francez are peste 18.000 de angajaţi, fiind deţinut de EDF Group (75,5%), Mitsubishi Heavy Industries (MHI – 19,5%) şi Assystem (5%).

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.