Mort timp de 90 de minute şi readus la viaţă, bărbatul povesteşte ce a văzut: 'Nu e ceea ce crede lumea!'

Postat la 16 octombrie 2022 2479 afişări

Mort timp de 90 de minute şi readus la viaţă, bărbatul povesteşte ce a văzut: 'Nu e ceea ce crede lumea!'

Australianul Alistair Blake, care a fost în moarte clinică timp de 90 de minute înainte de a fi readus la viaţă de către medici, povesteşte ce a văzut „dincolo”.

Blake, în vârstă de 61 de ani, a intrat în stop cardiac în ianuarie 2019, în timp ce dormea lângă soţia sa, Melinda.

Melinda a început imediat manevrele de resuscitare şi a chemat, între timp, salvarea.

Paramedicii sosiţi la faţa locului l-au resuscitat şi ei pe Alistair, ba chiar i-au administrat şi şocuri electrice cu ajutorul unui defibrilator, însă bărbatul nu dădea niciun semn că şi-ar reveni, scrie gandul.ro

După 90 de minute de eforturi ale salvatorilor, bărbatul a început să aibă din nou puls.

„Din punct de vedere tehnic, am fost mort timp de 90 de minute. Îmi amintesc că m-am culcat sâmbătă seara, iar următorul lucru pe care mi-l amintesc a fost că m-am trezit joi dimineaţă în timp ce mă mutau de la Terapie Intensivă la Chirurgie Cardiovasculară. Creierul meu pur şi simplu a blocat ceea ce s-a întâmplat între aceste două momente”, povesteşte acum Blake, citat de Daily Star.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
barbat,
deces,
refuz

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.