Mihai Cepoi, fondator şi CEO Jobful: Diferenţa dintre o companie de succes şi una care nu e de succes nu va fi în viitor tehnologia, ci valoarea angajaţilor, iar rolul departamentului de HR va fi foarte mare

Autor: Roxana Rosu Postat la 07 aprilie 2023 40 afişări

Mihai Cepoi, fondator şi CEO Jobful:  Diferenţa dintre o companie de succes şi una care nu e de succes nu va fi în viitor tehnologia, ci valoarea angajaţilor, iar rolul departamentului de HR va fi foarte mare

Diferenţa dintre o companie de succes şi una care nu e de succes nu va fi în viitor tehnologia, ci valoarea angajaţilor, iar rolul departamentului de HR va fi foarte mare, este de părere Mihai Cepoi, fondator şi CEO Jobful, platformă de recrutare online bazată pe gamification.

”Ce ar fi dacă pentru candidaţii de interes pe o anumită specializare, în loc să îi filtrăm tradiţional le dăm o provocare. Pe cei pe care îi refuzăm îi putem chema la câteva cursuri prin care îi putem dezvolta pentru a fi mai relevanţi pentru următoarele oportunităţi. Trebuie să avem grijă cum suntem percepuţi pe piaţă din punct de vedere al recrutării”.

Un element important în selecţia angajaţilor este relaţia pe care fiecare o are cu munca.

” Dacă relaţia cu munca e tranzacţională şi mă duc la muncă doar ca să mă întreţin, atunci relaţia nu se va schimba în funcţie de cultura organizaţională sau alte procese. Trebuie să vedem ce e relevant pentru fiecare -  salariul, cultura şi valorile companiei. Relaţia cu munca trebuie privită şi de aici”, a mai spus Mihai Cepoi în cadrul conferinţei ZF HR Trends.

În acest raport există diferite etape care trebuie adresate de companie. Prima etapă ţine de zona de „igienă”, care se referă la salariul oferit, accesibilitate, transport. Al doilea strat ţine de gradul în care un candidat rezonează cu o anumită companie, cu cultura locală, colectiv. A treia etapă este relaţia cu munca, rolul carierei, importanţa impactului pe care îl are job.

”Cred că la bază, la ce ne uităm acum în procesul de recrutare, trebuie să găsim o formă prin care tehnologia ne ajută să transmitem ce vrea angajatorul. Unde ne uităm acum ca şi tehnologie e să acoperim ”igiena”, comunicare eficientă, transparentă, să ţinem interviul în ambele direcţii”.

În acest context, primul pas pentru o transformare digitală este să vedem ce nu funcţionează acum în organziaţie, apoi să conştientizăm, a mai spus CEO Jobful.

”Tehnologia ar trebui să ne facă nişte profesionişti mai buni, să fie o anexă a noastră prin care ceea ce avem noi de făcut e mai bine făcut şi mai eficient decât fără tehnologie. 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
ceo,
tehnologie,
companie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.