Mesajul istoric al lui Joe Biden, de la Varşovia, către întreaga lume: „Nu vă fie frică”, citându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea care s-a ridicat împotriva dictaturii URSS-ului; Va fi o luptă lungă, suntem pregătiţi să apărăm toţi aliaţii NATO; Sutem alături de Ucraina, Putin nu mai poate rămâne la putere

Postat la 26 martie 2022 196 afişări

Mesajul istoric al lui Joe Biden, de la Varşovia, către întreaga lume: „Nu vă fie frică”, citându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea care s-a ridicat împotriva dictaturii URSS-ului; Va fi o luptă lungă, suntem pregătiţi să apărăm toţi aliaţii NATO; Sutem alături de Ucraina, Putin nu mai poate rămâne la putere

Preşedintele american Joe Biden a discutat sâmbătă la Varşovia cu înalţi oficiali guvernamentali ucraineni în timpul vizitei sale în Polonia pentru a-şi arăta sprijinul pentru flancul estic al alianţei NATO în faţa invaziei ruseşti în Ucraina.

Statele Unite şi-au exprimat „angajamentul de neclintit faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, notează Reuters.

În plus Biden a transmis un mesaj istoric către întreaga lume: „Nu vă fie frică”, citându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea care s-a ridicat împotriva URSS-ului;

Va fi o luptă lungă, suntem pregătiţi să apărăm toţi aliaţii NATO, a mai declarat preşedintele american.

Sutem alături de Ucraina, Putin nu mai poate rămâne la putere, a mai declarat preşedintele american.

Statele Unite sunt alături de Ucraina, care se află în prima linie în "lupta pentru libertate", a afirmat preşedintele Joseph Biden, în discursul rostit sâmbătă seară în capitala Poloniei, Varşovia, subliniind că urmează eforturi îndelungate pentru apărarea democraţiei.

De asemenea, preşedintele SUA Joe Biden l-a numit pe preşedintele rus Vladimir Putin un „măcelar” după ce a vizitat sâmbătă refugiaţii ucraineni din Polonia, informează CNN.

Întrebat de reporteri la ce s-a gândit văzându-i pe refugiaţi, Biden a răspuns: „Este un măcelar”.

În timpul scurtei sesiuni de întrebări şi răspunsuri de la Stadion Narodowy, Biden a povestit că a mai fost în locuri ca acesta în viaţa sa, dar a spus că este mereu surprins de „profunzimea şi puterea spiritului uman”.

Joseph Biden şi-a început discursul de la Varşovia referindu-se la eforturile disidenţilor care au condus la revoluţiile din anticomuniste din Europa Centrală şi de Est, la prăbuşirea Cortinei de Fier şi la destrămarea Uniunii Sovietice.

"Ne aflăm din nou în marea luptă pentru libertate, o luptă între democraţie şi autocraţie, între libertate şi reprimare, între o ordine bazată pe reguli şi un guvern condus de forţă brută. În această luptă, trebuie să avem o perspectivă clară, această luptă nu va fi câştigată în zile sau luni, trebuie să fim căliţi pentru o luptă îndelungată", a afirmat Joseph Biden, conform MEDIAFAX.

Preşedintele SUA i-a adus un omagiu fostului secretar de Stat american Madeleine Albright, care a decedat în urmă cu câteva zile, considerând-o un model al luptei pentru "principiile democratice esenţiale".

"Acum, în lupta perenă pentru democraţie şi libertate, Ucraina şi poporul ucrainean sunt în primele linii, luptând pentru a-şi salva naţiunea, iar rezistenţa lor curajoasă se înscrie într-o luptă mai amplă, pentru principiile democratice esenţiale care unesc toate popoarele libere: statul de drept, alegerile corecte şi libere, libertatea de exprimare, dreptul de a participa la adunări, libertatea religioasă, libertatea presei - aceste principii sunt esenţiale într-o societate liberă, dar au fost mereu asediate şi combătute; toate generaţiile au fost nevoite să învingă duşmanii morali ai democraţiei. Aceasta este lumea imperfectă pe care o cunoaşteţi, cu poftele şi ambiţiile unor grupuri mici, care încearcă să exercite dominaţie asupra vieţilor şi libertăţii celor mulţi", a adăugat preşedintele Statelor Unite.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
american,
frica,
istoric,
joe biden,
mesaj

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.