Mai e o lună până începe facultatea. Harvard îţi oferă cursuri online gratuite pe care le poţi urma de oriunde
Dacă eşti student, a mai rămas o lună de vacanţă până să înceapă din nou facultatea, aşa că încă mai ai timp liber doar pentru tine, pe care l-ai putea folosi pentru a învăţa ceva nou, ce ţi-ar putea prinde bine în viitor. Universitatea Harvard pune la dispoziţie o selecţie de cursuri online gratuite pentru tineri şi nu numai, care sunt accesibile publicului larg de oriunde, în domenii de la programare şi inteligenţă artificială până la business, sănătate şi ştiinţe, conform informaţiilor regăsite pe site-ul oficial al universităţii.
Cursurile sunt disponibile online, iar durata şi condiţiile de participare diferă în funcţie de programul pe care îl alegi. Unele cursuri pot fi parcurse în câteva săptămâni, ceea ce le face potrivite pentru cei care vor să folosească ultima parte a vacanţei pentru dezvoltarea lor personală sau profesională.
Pentru programele eligibile, participanţii pot alege opţiunea de a audita cursul gratuit, ceea ce le permite să parcurgă materialele educaţionale fără să plătească taxa pentru certificarea verificată. În schimb, e important să ştii că certificatul verificat este un serviciu separat şi poate presupune o anumită taxă pentru a fi eliberat.
Printre opţiunile disponibile se numără cursuri precum „CS50: Introduction to Computer Science”, destinat celor care vor îşi doresc să participa la un curs introductiv de informatică, care abordează concepte precum algoritmi, structuri de date, programare şi baze de date, securitate, şi „Introduction to Data Science with Python”, care introduce utilizarea Python în analiza datelor.
Dacă preferi zona mai creativă, se regăsesc şi cursuri din afara domeniului tehnic, precum „Rhetoric: The Art of Persuasive Writing and Public Speaking”, dedicat scrierii persuasive şi comunicării publice, sau „The Architectural Imagination”, care explorează concepte fundamentale din arhitectură.
Pentru a aplica, nu trebuie să fii student al Universităţii Harvard, dar trebuie să ştii că cerinţele diferă în funcţie de curs, unele fiind destinate începătorilor, iar altele necesitând cunoştinţe anterioare într-un anumit domeniu, conform informaţiilor regăsite pe site-ul oficial al universităţii. Creează-ţi un cont pe platforma lor şi explorează ce opţiuni îţi sunt potrivite înainte să te înrolezi la un curs.
Cursurile gratuite nu fac parte dintr-un singur program cu o dată limită comună. Fiecare curs are propriul calendar, iar unele dintre ele sunt disponibile imediat şi pot fi începute oricând.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











