Lazanu, BRD: trebuie să fim conştienţi că nu putem face restructurare până nu eficientizăm procesele interne
Managerii ar trebui să conştientizeze nevoia de schimbare şI de tăiere a cheltuielilor şi de faptul că nu ar mai trebui să se gândească la imaginea sau orgoliul ci la profitabilitatea companiei, afirmă Gianina Lazanu, director direcţia recuperare creanţe BRD Groupe Societe Generale.

“Trebuie să fim conştienţI că nu putem face restructurare până nu eficientizăm procesele interne Nu trebuie să ne mulţumim doar cu realizarea acelui plan de reorganizare, acel plan trebuie urmărit să fim convinşi că a fost bine implementat, că există performanţă şi nu că a fost un business plan frumos şi care să dea bine în faţa creditorilor”, a declarat Gianina Lazanu în cadrul evenimentului “Restructurarea, o măsură de însănătoşire a companiilor”, organizat de Ziarul Financiar.
Ea dă exemplul companiilor Flanco şI Leonardo, unde managerii au înţeles nevoia de reorganizare atunci când acestea au intrat în insolvenţă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
-
Rusia folosește spațiul aerian al României ca să atace Ucraina cu drone: Populația din județul Tulcea a fost alertată de cinci ori în ultimele trei zile. Florin Jipa: „Rusia a văzut că nu avem nicio reacție. Nu este normal să cheltuim miliarde de euro, să cumpărăm mii de blindate, dar să nu putem da jos o dronă de 50.000 de euro”
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro