Profeţia s-a împlinit. Un an şi ceva mai târziu, cei mai sceptici dintre noi, care am bombănit în timpul alegerilor prezidenţiale din 2014 că exercităm un anti-vot, votând o carcasă goală şi manevrabilă, doar ca să scăpăm de un ticălos, simţim gustul amar al enervantului „v-am zis noi”. După ce a ratat aproape toate momentele importante de a vorbi, Klaus Iohannis îl ratează şi pe cel de a tăcea.

Ca preşedinte al României, Iohannis a intervenit brutal şi total discriminatoriu într-o dispută legală care nu are absolut nicio legătură cu menirea funcţiei sale. Cei care chiar au pus suflet în toamna lui 2014, când strigau „Klaus, Klaus, scapă-ne de Mickey Mouse”, privesc acum a pagubă, precum românul care şi-a luat superior o maşină din Germania, cu kilometri puţini la bord, iar acum s-a trezit brusc că i-au crăpat injectoarele. Calitatea germană de la Cotroceni a dovedit încă o dată, pentru cine nu se prinsese, că are kilometrajul dat peste cap, pe lungul autobahn al jegului din subteranele politicii româneşti.

Preşedintele Klaus Iohannis a ales să ia partea unei entităţi media, fără să prezinte niciun argument legal, într-o dispută în care nici măcar nu este clar cine respectă şi cine se opune respectării legii, trăgând totodată o palmă peste bot unei instituţii de stat care, deşi nu străluceşte într-ale bunei conduite cu cetăţenii, de data asta susţine că nu a făcut decât să aplice legea. Problema cine are dreptate între ANAF şi televiziunea în cauză este încâlcită, cu procese aflate în desfăşurare sau care pot fi deschise şi mai ales cu mult prea multă emoţie furioasă atât în taberele pro, cât şi contra. Nu asta e problema în care vreau să mă bag. Problema mea este de ce a vrut Klaus Iohannis să se bage.

Iată că în sfârşit Iohannis a devenit şi el preşedinte-jucător, exact ceea ce mulţi din votanţii săi urau la fostul preşedinte Băsescu. Problema e că Iohannis o face într-o problemă fără absolut nicio miză de interes naţional şi că joacă într-o scenetă extrem de proastă, care ne arată că de la spate încă îi atârnă anumite sfori din trecut. O face exact în stilul atât de urât în care derapa şi Traian Băsescu, atunci când intervenţiile sale nu vizau mize extrem de importante pentru ţară (chiar dacă uneori erau politice), ci mici războaie personale sau încăpăţânări prosteşti.

Cititi mai multe pe www.gandul.info