JD Vance: SUA urmăresc un proces diplomatic în relaţia cu Iranul

Autor: Iris Dutescu Postat la 22 iunie 2025 18 afişări

JD Vance: SUA urmăresc un proces diplomatic în relaţia cu Iranul

Vicepreşedintele SUA, JD Vance, declară că Statele Unite vor să urmeze un proces diplomatic în relaţia cu Iranul. El a afirmat că SUA au reuşit să blocheze programul iranian de arme nucleare, potrivit The Guardian.

Vance a declarat că Donald Trump speră acum să urmeze o soluţie diplomatică în relaţia cu Iranul.

„Nu vrem să prelungim acest lucru mai mult decât a fost deja. Vrem să punem capăt programului lor nuclear”, a declarat Vance în cadrul emisiunii Meet the Press de la NBC. „Vrem să discutăm cu iranienii despre o înţelegere pe termen lung”, a adăugat el.

El a declarat, de asemenea, că nu crede că conflictul cu Iranul va deveni un război prelungit. Vance a spus că SUA nu au niciun interes să trimită alte trupe americane în Orientul Mijlociu şi a subliniat că Washingtonul nu are ca scop o schimbare de regim în Iran.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sua,
iran,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.