Iohannis, pe Facebook: Acest an va însemna pentru români o mai bună înţelegere a drepturilor lor

Autor: Valentina Postelnicu Postat la 05 ianuarie 2015 27 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a postat, luni, un mesaj pe Facebook, în care salută debutul preşedinţiei letone a Consiliului UE şi intrarea Lituaniei în zona euro, el arătând că, pentru români, acest an va marca începutul unei mai bune înţelegeri a drepturilor pe care le avem ca cetăţeni europeni.

Salut debutul preşedinţiei letone a Consiliului Uniunii Europene şi intrarea Lituaniei în rândul statelor membre care fac parte din zona euro”, se precizează în mesajul preşedintelui României.

El mai arată că, ”în faţa oricărei greutăţi, Europa continuă consolidarea unităţii sale”.

”Pentru noi, românii, acest an va marca începutul unei mai bune înţelegeri a drepturilor pe care le avem ca cetăţeni europeni, egali cu cetăţenii oricărui alt stat membru”, mai afirmă şeful statului.

Letonia a preluat, pe 1 ianuarie 2015, preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, pe fondul tensiunilor dintre Occident şi Rusia, a crizei ucrainene şi a problemelor economice. În plus, tot de la 1 ianuarie, Lituania a intrat în zona euro, devenind al 19-lea membru al uniunii monetare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
LETONIA,
PREŞEDINŢIE
/actualitate/iohannis-pe-facebook-acest-an-va-insemna-pentru-romani-o-mai-buna-intelegere-a-drepturilor-lor-13748985
13748985
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.