Întorsătură de situaţie. Trump anunţă o pauză de 90 de zile pentru noile tarife „reciproce”. Wall Street creşte imediat după anunţ: Indicii S&P 500, Dow Jones şi Nasdaq sar cu peste 7%

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 09 aprilie 2025 75 afişări

Întorsătură de situaţie. Trump anunţă o pauză de 90 de zile pentru noile tarife „reciproce”. Wall Street creşte imediat după anunţ: Indicii S&P 500, Dow Jones şi Nasdaq sar cu peste 7%

Donald Trump a declarat că a autorizat o pauză de 90 de zile în ceea ce priveşte tarifele pe care le-a impus unor ţări care s-au arătat dispuse să negocieze cu Statele Unite, acesta fiind primul semn că preşedintele face un pas înapoi în privinţa taxelor vamale, scrie FT.

Trump a spus într-o postare pe Truth Social: „Având în vedere faptul că peste 75 de ţări au contactat reprezentanţi ai Statelor Unite, inclusiv Departamentele Comerţului, Trezoreriei şi USTR, pentru a negocia o soluţie ... şi că aceste ţări nu au ripostat în niciun fel, formă sau mod împotriva Statelor Unite, la insistenţele mele ferme, am autorizat o PAUZĂ de 90 de zile şi o reducere substanţială a Tarifelor Reciproce în această perioadă, la 10%, cu aplicare imediată”.

Totuşi, Trump a început postarea adăugând taxe vamale suplimentare pentru China. „Având în vedere lipsa de respect pe care China a arătat-o faţă de pieţele mondiale, prin prezenta măsură cresc Tariful impus Chinei de către Statele Unite ale Americii la 125%, cu aplicare imediată”, a scris el.

Acţiunile americane au crescut vertiginos după ce Trump a anunţat că va suspenda tarifele pentru toate ţările care nu ripostează, timp de 90 de zile.

Indicele S&P 500 de pe Wall Street a sărit cu 7% imediat după anunţ, în timp ce indicele Nasdaq Composite, a crescut cu aproape 8%.

Dow Jones Industrial Average a crescut, de asemenea, cu peste 7%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
trump,
wall street,
crestere,
bursa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.